Sportivii şi antrenorii din judeţul Olt, care au obţinut rezultate remarcabile pe plan naţional şi internaţional, în anul 2023, au fost premiaţi miercuri de către preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, în cadrul Galei Execelenţei în Sport, ajunsă la cea de IX-a ediţie. 104 sportivi şi 25 de antrenori au fost recompensaţi pentru performanţele realizate. Cel mai mare premiu, în valoare de 4.000 de lei, a fost acordat sportivului și antrenorului care au reușit performanța de a obține locul I la Campionatul European de Box feminin. De altfel, campioana europeană Mihaela Bădescu a fost desemnată sportiva anului 2023 în judeţul Olt.
Festivitatea de premiere s-a desfăşurat în sala de spectacole a Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina. Peste 100 de sportivi, alături de mentorii lor, au urcat pe scena premierii. Cel mai mare premiu, în valoare de 4.000 de lei, a fost acordat sportivului și antrenorului care au reușit performanța de a obține locul I la Campionatul European de Box feminin. Pe scenă au urcat rând pe rând performerii disciplinelor olimpice, care au reuşit, prin munca şi efortul depus, să reprezinte judeţul Olt la cel mai înalt nivel.
„Am ajuns la a IX-a ediţie a galei premierii sportului oltean. Aşa cum am reuşit, de-a lungul timpului, să facem o tradiţie din premierea olimpicilor, iată că premierea sportivilor a devenit de asemenea tradiţie. Anul acesta avem 104 sportivi şi 25 de antrenori care vor fi premiaţi. Cred că este o performanţă.
Aşa cum am spus-o şi la premierea olimpicilor, dacă aceste demersuri ale noastre reuşesc măcar puţin să fie un imbold şi un îndemn în drumul spre performanţă, înseamnă că noi, ca şi instituţie publică, am reuşit să ne facem treaba şi să îndreptăm copiii către sport. Sportul are multiple beneficii de sănătate, de disciplină, de lucru în echipă, pe care le creează viitorilor adulţi”, a transmis preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.
Cea de-a IX-a ediţie a Galei Excelenței în Sport a adus laolaltă 104 sportivi și 25 de antrenori, care în 2023 au obținut rezultate excepționale la Campionatele Europene, Balcanice și Naționale în sporturile olimpice precum box, atletism, lupte greco-romane, tenis de masă, handbal sau judo.