FOTO. Jandarmii olteni au marcat 174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române

174 de anid e la înfiinţarea Jandarmeriei Române au fost marcaţi, miercuri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sala de şedinţe a CJ Olt.


La eveniment au participat, printre alţii, preşedintele CJ Olt Marius Oprescu, subprefectul Cosmin Florean, dar şi Preasfinţitul Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor.

Cei prezenţi au transmis mesaj cu ocazia zilei.


  • Foto FOTO. Jandarmii olteni au marcat 174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române
  • Foto FOTO. Jandarmii olteni au marcat 174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române
  • Foto FOTO. Jandarmii olteni au marcat 174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române


„Sunt 174 de ani de tradiţie, implicare şi devotament. Aşa cum frumos spunea domnitorul Moldovei, Alexandru Ghica, la înfiinţare: Jandarmeria a fost înfiinţată pentru a veghea siguranţa publică, ţinerea bunei rânduieli şi aducerea la îndeplinire a legilor. Iată că Jandarmeria, în tot acest timp, a devenit un partener important al comunităţilor, iar la Olt de fiecare dată v-aţi făcut foarte bine treaba şi judeţul nostru este un judeţ sigur. Vă mulţumesc pentru acest lucru! Mă bucur că instituţia noastră, Consiliul Judeţean Olt, a reuşit să contribuie la creşterea capacităţii dumneavoastră de intervenţie, printr-un proiect pe fonduri europene. Vă asigur, în continuarea, de întreaga susţinere a instituţiei pe care o reprezint, în obiectivele pe care vi le propuneţi şi la care noi putem participa”, a declarat Marius Oprescu.

În cadrul ceremoniei, au fost înaintaţi în gradul următor mai mulţi ofiţeri şi subofiţeri.

La final, au fost vizitate standurile cu dotările şi tehnica de luptă ale jandarmilor olteni.