CSM Slatina a obţinut o nouă victorie clară în acest debut de sezon, scor 3-1, în meciul disputat pe teren propriu cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Golurile slătinenilor au fost marcate de Doman, care a deschis scorul cu o nouă super execuţie, Golofca şi Denis Dragu. Cu şapte puncte acumulate, CSM Slatina se află printre primele echipe în clasament.
După victoria cu 3-0 în deplasarea de la Ceahlăul Piatra
Neamţ, CSM Slatina a înregistrat o nouă victorie clară, scor 3-1, pe teren
propriu cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Căpitanul de echipă al slătinenilor,
Cătălin Doman, a deschis scorul cu o super execuţie. După o incursiune în
stânga, Doman trece de un adversar, pătrunde spre centru şi şuteată de la colţul
careului de 16 metri, direct în vinclu, la colţul lung (min. 17).
Slătinenii au majorat scorul prin Golofca, înaintea de
intrarea la vestiare. Silvian Matei recuperează în jumătatea adversă, trimite
la Golofca, care driblează un adversar, dar şi portarul, şi trimite în poarta
goală (min. 45).
Denis Dragu a adus liniştea în prelungirile meciului.
Năstăsie recuperează o minge în jumătatea adversă, pătrunde spre careu, însă
şutează pe portar, mingea îi revine şi trimite în dreapta, de unde Denis Dragu,
nemarcat, reia de la 14 metri, la semiînălţime (min.90+2).
Pentru oaspeţi a marcat, în minutul 60, James Akugbe
Amsihohu care a reluat, din 10 metri, după ce Mitran a ratat respingerea unei
centrări din dreapta.
Slătinenii au mai avut o bară, prin Silvian Matei, dar şi
alte câteva ocazii importante, victoria fiind una clară, dar mai ales meritată.
Oprescu: „Doman provoacă frumuseţe fotbalului”
Antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, le-a cerut
jucătorilor, după 2-0 la pauză, să nu se relaxeze, însă a admis că a existat un
astfel de moment. Cu toate acestea, echipa sa a înregistrat o victorie clară, obţinând
al doilea succes consecutiv cu trei goluri marcate, dar şi cu alte numeroase
ocazii, dar şi acţiuni spectaculoase la poarta adversă. Cât priveşte evoluţia
lui Cătălin Doman, decarul slătinenilor, în vârstă de 36 de ani, reuşind patru
goluri în acest debut de sezon, Oprescu a spus: „Doman provoacă frumuseţe
fotbalului”.
„Am insistat toată
pauză să nu ne relaxăm, pentru că ştiu cum funcţionează mintea jucătorilor de
fotbal, atunci când conduc nu doar pe tabelă, ci şi ostilităţile în teren,
pentru că pe lângă cele două goluri am mai avut numeroase ocazii şi puteam duce
scorul la 3, 4 goluri din prima repriză...Deşi, am insistat, totuşi a
intervenit această relaxare, mai avem de lucrat la acest capitol, e clar. Dar,
a fost un meci în care am arătat de la început că suntem o echipă puternică, şi
nu ne-am făcut niciun fel de probleme cu adversarul de astăzi. Nu vreau să pară
aroganţă, dar echipa arată forţă, îşi crează ocazii, construieşte faze frumoase
de joc, multe ocazii, multe goluri...
De fiecare dată mă aştept ca jucătorii care vin de pe bancă,
să aducă un plus (n.red. Denis Dragu, născut 2005). Cu atât mai mult mă bucur
că sunt juniori şi sunt ai noştri. Puţină lume ştie că jucăm cu jucătorul
născut 2006 fundaş central (n.red. Mario Bărăitaru), adică 18 ani, ceea ce este
un lucru foarte bun.
Doman sper să o ţină tot aşa. În vară, am făcut o analiză şi
am căzut împreună de acord ca anul acesta trebuie să fie mult mai bun, şi eram
sută la sută convins, după ce am văzut cum a muncit în perioada pregătirii, că
aşa va fi. Deşi, este un jucător care se apropie de 37 de ani a fost printre
primii la pregătirea fizică, ceea ce spune foarte multe despre asta. Cu siguranţă,
mai poate juca încă un an. Noi am prelungit contractul pe încă un an şi eu îi
spuneam, încă de anul trecut, că are un loc asigurat în staff-ul nostru, însă
el venea şi îmi tot în spunea «Mister, ai încredere că mai pot să joc încă un
an, în afară de acesta». Şi, i-am spus că vedem în iarnă. Dacă o ţine tot aşa,
este pe drumul cel bun şi poate fi unul dintre cei mai buni jucători ai
campionatului, pentru că Doman aduce frumuseţe fotbalului”, a declarat Daniel
Oprescu, după victoria cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
CSM Slatina: CSM Slatina: P. Toroc, Gherghe, Bărăitaru, C.
Toma, Sil. Matei, Trașcu (D. Toma 89′), C-tin. Radu (Riza 68′), Doman-cpt (min.85
Năstăsie), Golofca (min. 85 Denis Dragu), Kayondo (Țîră 68′), I. Mitran.