Firma fiului fostului primar PDSR al Slatinei Gheorghe Păunescu, Ovidiu-George Păunescu, a intrat puternic în afaceri cu compania municipală care întreţine spaţiile verzi, Dezvoltare Urbană (DUS). Desigur, nu are nicio legătură cu faptul că actualul primar liberal Mario De Mezzo, în anii 2000, a fost consillier al fostului edil social-democrat.
Potrivit datelor din sistemul de achiziţii publice (SICAP), firma se numeşte Pavone Impex SRL, iar în luna iulie a primit prin atribuire directă (cum altfel!?) trei contracte de la Dezvoltare Urbană Slatina:
- Lucrări terasamente şi amenajare - 6.076 euro (11 iulie);
- Realizare sisteme de irigaţii - 22.249,80 euro (17 iulie);
- Lucrări pentru conducte de alimetnare cu apă - 3.094 (22 iulie).
Surse din interiorul DUS susţin că lucrările făcute de firma lui Ovidiu Păunescu ar fi de proastă calitate, fiind realizate cu cele mai ieftine materiale din piaţă, iar angajaţii care trebuie să le întreţină ulterior nu sunt deloc mulţumiţi de situaţie.
- Mario De Mezzo - legătura cu Gheorghe Păunescu şi PDSR
Mario De Mezzo a recunoscut public, în 2019, că a fost membru al Partidului Social Democrat în perioada 2003-2004, când a lucrat pentru fostul primar PDSR Gheorghe Păunescu.
„Am fost membru în PSD, între 2003 şi 2004. Însă aş vrea să spun că atunci când am avut şase ani şi jumătate, în spatele blocului, am fumat. A fost atât de rău că n-am mai pus gura pe ţigară, până în zilele noastre. Sunt lucruri pe care le facem, experienţe din care învăţăm şi care ne maturizează. Dacă vei căuta oricât de mult vei vrea, în ultimii 14-15 ani, nu vei găsi nimic altceva decât dreapta, la mine, zona de dreapta”, a declarat Mario de Mezzo.
- „Frăţia” de la DUS
Rominstec Construct SRL este o firmă nou-înființată de Andrei Constantin Din, cunoscut drept un apropiat al lui Andrei Bălan, directorul Dezvoltare Urbană Slatina. De la momentul apariției pe piață, Rominstec a beneficiat de contracte directe din partea instituțiilor aflate în subordinea Primăriei Slatina și de avantaje greu de justificat public.
Potrivit surselor din administrația locală și din interiorul Dezvoltare Urbană, firma ar fi preluat între 9 și 15 muncitori de la societatea publică, într-un context în care putea părea o simplă mutare a activității către o entitate privată, dar cu aceeași resursă umană. În paralel, Rominstec ar fi folosit și utilajele Dezvoltare Urbană, fără ca până acum să existe vreo dovadă clară că a fost încheiat un contract oficial sau că s-ar fi plătit ceva în schimb.
Această situație a generat suspiciuni serioase legate de o posibilă deturnare a fondurilor publice către o firmă prietenă conducerii instituțiilor locale, prin externalizarea lucrărilor care puteau fi executate intern, dar la un cost mai mic. Un exemplu este amenajarea zonei Fântâna Speranței, lucrare atribuită Rominstec în ciuda faptului că Dezvoltare Urbană avea capacitatea să o execute.
Un control recent al ITM Olt a venit să agraveze situația: inspectorii au descoperit două persoane lucrând „la negru” pe unul dintre șantierele firmei și au aplicat amenzi în valoare de 40.000 lei. Cu toate acestea, firma a continuat să primească lucrări de la autoritățile locale, între mai și iulie 2025 reușind să încheie opt contracte directe, totalizând peste 210.000 lei fără TVA.
Pe fondul acestor suspiciuni, au apărut și imagini cu utilaje ale Dezvoltare Urbană folosite pe șantierele Rominstec. De asemenea, relațiile personale dintre „actorii principali” complică și mai mult tabloul. Andrei Bălan, Andrei Din și Alin Suciu, directorul Loisir SRL, firmă tot din sfera administrației locale, au fost surprinși în vacanțe împreună, inclusiv în afara țării, în plină perioadă de atribuire de lucrări.