Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt arată prin intermediul unui comunicat de presă care sunt deficienţele găsite în piețele din Slatina. Pe lângă Piaţa Zahana, s-a decis şi suspendarea activităţii Pieței Fraţii Buzeşti. DSVSA precizează că decizia de suspendare se va menţine „până la remedierea deficiențelor”.
Potrivit comunicatului citat, miercuri şi joi, consilierii din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt (DSVSA) Olt, au efectuat acțiuni de control comune cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea verificării respectării condițiilor sanitar-veterinare de funcționare la nivelul piețelor agroalimentare din Municipiul Slatina, respectiv Piața Zahana, Piața Ecaterina Teodoroiu, Piața Basarabi și Piața Frații Buzești, în care se derulează activități de comercializare produse alimentare de origine animală și nonanimală.
Au fost identificate o serie de abateri de la normele sanitar-veterinare, pentru care a fost aplicată administratorului piețelor o sancțiune contravențională, în valoare de 20000 lei, conform HG 984/2005 cu modificările și completările ulterioare și ca sancțiune complementară, suspendarea activității Pieței Agroalimentare Zahana, începând din data de 25 septembrie 2025 și a Pieței Agroalimentare Frații Buzești, începând din data de 26 septembrie 2025 .
- Neregulile găsite
Principalele neconformități identificate cu ocazia controalelor au fost:
- spațiile din incinta piețelor agroalimentare sunt neîntreținute corespunzător, neigienizate, cu pavimente deteriorate, cu reziduuri de legume, pereți deteriorați, mese de expunere neigienizate, chiuvete neigienizate ;
- spațiile adiacente pieței agroalimentare sunt neîntreținute corespunzător, neigienizate, grupurile sanitare necesită reparații, dotări și igienizări ;
- vitrinele frigorifice de expunere a produselor alimentare de origine animală din sectorul de comercializare a produselor lactate sunt neigienizate și neîntreținute corespunzător (resturi alimentare, rugină, nu sunt dotate cu aparatură de măsură și control, fără grafice de monitorizare a temperaturii, geam spart, insecte prezente) .
- producătorii înregistrați sanitar veterinar aflați la momentul controlului în sectorul de comercializare lapte și produse lactate nu dețin echipament de protecție a alimentelor și nici nu au putut prezenta dosare medicale.
De asemenea, a mai fost aplicată o sancțiune contravențională, conform HG 984/2005 cu modificările și completările ulterioare în valoare de 1200 lei, pentru un comerciant de legume-fructe din Piața Agroalimentară Frații Buzești, înregistrat pentru siguranța alimentelor, care nu a prezentat dosar medical cu analizele specifice care să fie valabile.
„Suspendarea activității piețelor agroalimentare din Municipiul Slatina se va menține până la remedierea deficiențelor, pentru a nu obstrucționa activitatea operatorilor economici și pentru a asigura achiziționarea unor produse sigure, fără riscuri pentru consumatori.
Acțiunile de control care au ca scop protejarea sănătății și siguranței consumatorilor vor continua și în perioada următoare”, precizează DSVSA.