Echipa de fotbal CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul cu CS Tunari, la capătul unei partide disputate, cu ocazii de ambele părţi. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 64, prin Atanas Trică, la câteva minute după ce au rămas în inferioritate, pentru ca slătinenii să egaleze în prelungiri, în minutul 90+3, prin Denis Dragu, pe fondul presiunii puse în careul advers. Mai mult, după egalare, CSM Slatina putea da chiar lovitura decisivă, însă reluarea cu capul din 10 metri a lui Valentin Alexandru a fost reţinută de portar. S-a terminat la egalitate, scor 1-1, iar obiectivul pentru CSM Slatina este ca şi îndeplinit, diferenţa de puncte menţinându-se faţă de CS Tunari, care are şanse minime de salvare, având în vedere faptul că şi Viitorul Pandurii Târgu Jiu s-a impus cu Progresul Spartac, deja retrogradată.
Meciul a început cu un moment dedicat promovării egalităţii, incluziunii şi respectului reciproc. Cei mai mici dintre juniorii de la Centrul de Copii şi Juniori al CSM Slatina au intrat pe teren cu baloane, alături de cele două echipe, cu mesajul „Spune stop rasismului!”.
Confruntarea dintre cele două formaţii a fost cât se poate de încrâncenată, având în vedere că CS Tunari avea nevoie de victorie pentru a spera în continuare la salvare, în timp ce CSM Slatina cu un succes îşi atingea obiectivul încă de la primul meci în play-out. S-a terminat la egalitate, scor 1-1, rezultat care pentru gruparea pregătită de Daniel Oprescu echivalează în mare parte cu menţinerea în Liga a II-a.
Ambele formaţii au avut câte o ocazie bună de a marca în primele 45 de minute, CS Tunari prin Mihai Ene, care a ratat o situaţie ideală, în timp ce CSM Slatina putea înscrie prin Donca, în minutul 45+2, însă şutul său a trecut puţin peste transversală.
În actul secund, cele două echipe s-au deschis mai mult. Scăpat pe contraatac, în minutul 60, Doman este faultat tare din spate de către Paul Mitrică care vede direct cartonaşul roşu. În inferoritate numerică, oaspeţii reuşesc să deschidă, la doar câteva minute, scorul. O lovitură liberă centrată în careu, fundaşii slătineni nu reuşesc să respingă, iar Atans Trică împinge balonul în poartă din 3 metri (min. 64). După golul încasat, slătinenii au presat continuu. Leaţă, Doman, Vali Alexandru au ratat rând pe rând, însă în cele din urmă apărarea ilfovenilor a cedat. După o acţiune prelungită de atac, Denis Dragu şutează din 10 metri, lateral dreapta, portarul celor de la CS Tunari respinge în bară, mingea îi revine lui Denis Dragu, care de această dată reia cu latul şi trimite în poartă, aducând egalarea în minutul 90+3. După egalare, slătinenii au mai avut o ocazie mare, prin Valentin Alexandru, însă în cele din urmă partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
Oprescu: „Cred că ne vom îndeplini obiectivul mult mai
repede decât anul trecut”
Dan Alexa: „E foarte greu să ne salvăm de la retrogradare”
De cealaltă parte, pentru ilfoveni lucrurile nu stau deloc bine, mai ales că Viitorul Pandurii Târgu Jiu a învins Progresul Spartac. De altfel, CS Tunari a pierdut multe puncte în sezonul regulat, ilfovenii intrând în play-out doar cu 16 puncte. Cu şanse minime de a o salva pe CS Tunari, Dan Alexa a acuzat arbitrajul.
Rezultate etapa a II-a play-out, grupa B
CSM Slatina -
CS Tunari 1-1
Chindia Târgovişte -
Concordia Chiajna 0-1
Progresul Spartac -
Viitorul Târgu Jiu 1-3
Clasament grupa B
1. Clubul Sportiv al Armatei Steaua 31
2. CS Concordia Chiajna
31
3. Chindia Târgovişte
31
4. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 26
5. CSM Slatina 26
6. CS Tunari 17
7. Progresul 1944 Spartac 1