Ileana Mariana Vărzaru este femeia care a pierit joi seară, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de la spital. Ironia sorţii face ca femeia să fi traversat acea stradă de sute de mii de ori, fiind angajată a Spitalului Slatina de 32 de ani.
Tragedia s-a petrecut seara trecută, în jurul orei 19.00. Femeia, în calitate de pieton, traversa strada regulamentar, moment în care a fost lovită de un autoturism. Şoferul a tras de volan, în urma impactului, şi a ricoşat într-un alt autoturism de pe sensul opus. Victima a fost imediat preluată şi duă în UPU, unde i s-au efectuat manevre de reuscitare, însă fără rezultat favorabil. Medicii au declarat decesul.
Ileana Mariana Ninu, în vârstă de 51 de ani, era angajata Spitalului Judeţean de Urgenţă din 1991, unde a lucrat ca infirmieră pe secţiile Chirurgie Infantilă şi Medicală. În prezent, era liftieră.
„Deplângem plecare dintre noi a doamnei Vărzaru. Era o femeie de un bun-simţ ieşit din comun, un om extraordinar. 32 de ani a făcut parte din personalul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Este tragic ce s-a întâmplat. Suntem alături de familie. Condoleanţe!”, este mesajul conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Joi era prima zi de concediu a femeii şi era bucuroasă pentru că una dintre fiice, care locuieşte în străinătate, venise în vizită.

