Un Cod Roşu de caniculă a fost emis de meteorologi pentru sâmbătă şi duminică, 13 şi 14 iulie, când este aşteptat un val de căldură intens și persistent.
Zonele afectate sunt Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova.
În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, valul de căldura va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Totodată, a fost emis şi un cod portocaliu de caniculă pentru Maramureș, Transilvania, Dobrogea și zona Carpaților Orientali.
În Maramureș, Transilvania, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali, valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35...40 de grade, iar pe litoral de 32...35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Cel mai lung val de caniculă din istorie
Directoarea ANM, Elena Mateescu, a avertizat în această săptămână că este posibil să înregistrăm cel mai lung val de caniculă din istorie și că temperaturile vor crește spre finalul săptămânii, astfel că este extrem de probabil să fie emis un cod roșu de caniculă în weekend, ceea ce de altfel s-a și întâmplat.
„Datele modelelor de prognoză indică o probabilitate ridicată de a avea primele valori de 40 de grade Celsius la umbră începând din a doua parte a acestei săptămâni. Dacă această probabilitate se va confirma, vom emite cod roșu de caniculă, așa cum am făcut și în cazul anterior, când după trei zile consecutive am emis acest cod pentru județele din sudul țării,” a anunțat Elena Mateescu la Antena 3.