CJ Olt relansează proiectul pentru reabilitarea pavilionului central al Spitalului Judeţean. CNI a cerut reactualizarea documentaţiei

Consiliul Judeţean Olt a relansat, joi, proiectul care vizează reabilitarea și relocarea unor spații medicale din pavilionul central al Spitalului Județean de Urgență Slatina. Aleşii judeţeni au aprobat noii indicatori tehnico-economici, iar Compania Naţională de Investiţii îl va scoate din nou la licitaţie. Proiectul a fost deblocat în urma discuţiilor dintre preşedintele CJ Olt Marius Oprescu şi ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete, atunci când acesta din urmă a vizitat spitalul din Slatina, în urmă cu o lună.


Valoarea totală a investiției se ridică la 71.975.784,33 lei, cu TVA inclus. Din această sumă, 48.611.498,79 lei sunt alocați pentru lucrări de construcții-montaj. Proiectul, cu o durată estimată de 24 de luni, va reabilita o suprafață totală de 8.581,70 mp. 

Finanțarea va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții "C.N.I." S.A. și prin bugetul propriu al Spitalului Județean de Urgență Slatina. Spitalul va contribui cu o sumă proprie de 145.455,00 lei, cu TVA inclus.

Compania Națională de Investiții a solicitat o nouă aprobare, deoarece costurile au crescut din cauza inflației, a necesității unor elemente suplimentare pentru protecția la incendiu și a lucrărilor de consolidare rezultate dintr-o nouă expertiză tehnică. De asemenea, modificările legislative, în special Legea nr. 141/2025, au majorat cota TVA de la 19% la 21%, ceea ce a dus la o nouă actualizare a devizului general.

„Acest proiect este o urgenţă pentru Spitalul Judeţean Slatina şi pentru Consiliul Judeţean Olt. Compania Naţională de Investiţii ne-a cerut ca să trecem la modificarea urgentă a indicatorilor tehnico-economici, fiind nevoie de această documetnaţie până luni, la prima oră. Este vorba de un proiect mai vechi, care acum, din cauza faptului că s-a modificat TVA-ul de la 19% la 21%, trebuiau modificați indicatorii tehnică-economice. Valoarea investiţiei se ridică la undeva la 72 de milioane lei, iar contribuția CJ este în jur de 145 de mii de lei. Da, sunt speranțe mari ca acesta să fie scos mai repede la licitaţie”, a declarat, după şedinţa de joi, vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu.

  • Lucrările de reabilitare propuse includ:

Înlocuirea finisajelor vechi cu pardoseli din parchet și gresie, zugrăveli lavabile și placaje de faianță în băi și în spatele chiuvetelor.

Înlocuirea tâmplăriei interioare cu tâmplărie din PVC.

Înlocuirea integrală a instalațiilor sanitare, termice și electrice.

Recompartimentări interioare cu pereți din gips-carton pentru a crea spații noi, mai mari.