Consiliul Judeţean Olt a alocat suma de două milioane lei, din Fondul de Rezervă, pentru proiectul Primăriei Slatina de reabilitare a Cercului Militar din municipiu.
Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a explicat că forul judeţean completează bugetul investiţiei de la clădirea de patrimoniu din Slatina.
"Este vorba despre o sumă alocată, din Fondul de Rezervă, municipiului Slatina pentru a completa suma de care au nevoie pentru modernizarea Cercului Militar Slatina. Este o clădire pe care Slatina şi-a luat angajamentul că o va reabilita, în schimbul terenului fostei unităţi militare", a declarat Marius Oprescu.
Cercul Militar, redenumit Casa Armatei după 1948, este o clădire emblematică a Slatinei rămasă singura mărturie a unei tradiții militare demnă de a fi cinstită spre neuitare, notează istoricul Aurelia Grosu.
„Finalizată în anul 1932, după planurile arhitectului Ermanno Noale stabilit în Slatina, clădirea Cercului Militar al Garnizoanei Slatina impresionează și astăzi prin nota de monumentalitate și simetria elementelor decorative. Atenția privitorilor este captată de lucarnele de la fațadă plasate inedit și de terasa dinspre curte de inspirație brâncovenească. O clădire pe măsura prestigiului Garnizoanei Slatina ridicată, în mare parte, din cotizațiile ofițerilor, inclusiv terenul fiind donat de urmașii medicului francez de origine nobiliară, Ernest de Lapommeraye”, spune istoricul.
Ea mai opinează că refacerea de către municipalitate a clădirii Cercului Militar Slatina trece dincolo de îndeplinirea unei clauze prevăzută în protocolul încheiat în anul 2012 între Primăria Municipiului Slatina și Ministerul Apărării Naționale.
„Readucerea acestei clădiri în viața comunității salvează un reper de identitate culturală și arhitecturală dintr o perioadă de referință a Slatinei”, spune Aurelia Grosu.