Apel fals la 112, făcut de un copil de 12 ani din Slatina. Reacţia poliţiştilor

Tatăl unui băiat în vârstă de 12 ani, din Slatina, a fost amendat de poliţişti după ce copilul a efectuat un apel fals la numărul de urgenţă 112, spunând că o altă persoană încearcă să îl omoare.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Olt, s-a constatat faptul că numărul de telefon de pe care s-a efectuat apelul era alocat unei tablete distribuită unei eleve de liceu, vecină a băiatului de 12 ani.

„În urma activităților investigativ-operative, la care au fost folosite resurse umane și tehnice de amploare, polițiștii au identificat eleva că fiind o minoră, în vârstă de 17 ani, din municipiul Slatina, care a declarat că nu a fost în pericol, iar tableta i-ar fi fost luată de către un alt minor, care ar fi efectuat Apelul de Urgență.


În continuarea cercetărilor, polițiștii au identificat persoana care ar fi efectuat Apelul de Urgență, ca fiind un minor, în vârstă de 12 ani, din municipiul Slatina și au aplicat o sancțiune contravențională părintelui acestuia.


Inspectoratul de Poliție Județean Olt adresează cetățenilor rugămintea să efectueze apelul 112 doar când au cu adevărat o urgență, atunci când sunt puse în pericol viața, proprietatea sau mediul”, transmite IPJ Olt.