CSM Slatina anunţă, de comun acord, despărţirea de mijlocaşul Andreas Mihaiu, care va evolua din această iarnă pentru CSM Unirea Alba Iulia, formaţie angrenată în lupta pentru promovarea în Liga a II-a.
Mijlocaşul Andreas Mihaiu s-a despărţit, în această iarnă, de divizionara secundă CSM Slatina. Sosit în septembrie 2024 la gruparea slătineană, mijlocaşul în vârstă de 27 de ani, originar din Slatina, va evolua în Liga a III-a pentru CSM Unirea Alba Iulia, formaţie ce are mari şanse să promoveze în eşalonul secund.
Andreas Mihaiu a fost căpitan de echipă în multe dintre meciurile echipei slătinene, însă în ultima perioadă a evoluat tot mai puţin.
De-a lungul carierei, Mihaiu a mai evoluat pentru echipe precum Gloria Buzău, Dinamo Bucureşti şi Chindia Târgovişte.