Polițiștii olteni au desfășurat, în perioada 6-7 ianuarie, activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel, au fost aplicate amenzi în valoare de 130.000 de lei şi au fost reţinute 9 permise de conducere.
Potrivit IPJ Olt, în zilele de Bobotează şi Sf. Ion, poliţiştii au intervenit la 71 de solicitări, dintre acestea 58 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 177 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 130.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 9 permise de conducere, dintre care 6 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 1 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 2 pentru alte abateri la regimul rutier.
„De asemenea, au fost retrase 7 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul polițiștilor fiind reducerea riscului rutier și creșterea siguranței cetățenilor”, transmite IPJ Olt.