A murit toboșarul trupei Vunk. Avea doar 48 de ani

Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, a murit joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a trupei. 


„Nu există cuvinte suficiente pentru a descrie ce simțim acum. Astăzi, lumea noastră a devenit mai tăcută. Nicu, toboșarul nostru, prietenul nostru, membru fondator VUNK, ne-a părăsit”, se arată în mesaj. 

„Îi vom simți mereu ritmul în fiecare cântec și îi vom purta amintirea în suflete. Suntem alături de familia sa și de toți cei care l-au cunoscut și iubit”, mai spun colegii de trupă. 

Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință, decesul având loc, cel mai probabil, în urma unui accident vascular cerebral, scrie arată digi24.ro

Cu doar câteva ore înainte, trupa anunța, printr-un mesaj postat pe Facebook, lansarea unei noi piese „Te-am sunat din greșeală”. 

„Nu știm cum stați cu planurile de Revelion, dar știm exact ce facem mâine! Fiți cu ochii pe Vunk, pentru că lansăm varianta cvartet a piesei Te-am sunat din greșeală”! … și nu e nimic accidental în ceea ce urmează!”, este postarea oficială a trupei Vunk, pe Facebook.