Revoluţionarul slătinean Constantin Popescu a rememorat clipele fierbinţi din urmă cu 33 de ani, când a fost printre tinerii care au luat parte la Revoluţia Română.
Popescu spune că nemulţumirile şi neajunsurile ajunseseră la un nivel insuportabil, aşa că oamenii au ieşit în stradă. La Slatina, revoluţionarii s-au grăbit să dea jos însemnele puterii cuplului dictatorial, printre care două tablouri imense situate pe Dealul Grădişte.
„La un moment dat, pe 23 decembrie, oamenii s-au răzvrătit şi au ieşit în faţa clădirii Comitetului Partidului Comunist Român, aici la noi, la Olt. Lângă sediul partidului, era o frescă, oamenii s-au pus şi au dat-o jos. Bătălia cea mare a fost pentru Dealul Grădişte, unde erau două tablouri ale Elenei şi lui Nicolae Ceauşescu. Ne-am mobilizat o grămadă de oameni, ne-am dus acolo, am luat nişte aparate de sudură nici nu mai ştiu de pe unde şi le-am dat jos. Să fi văzut ce bucurie era atunci când tablourile cuplului Ceauşescu au fost date jos!
Ne-am întors seara în oraş, la sediul partidului, unde oamenii începuseră deja să se organizeze: Frontul Salvării Naţionale cu domnul Grădinaru, domnul Spoitu, fostul director al Alro, domnul Delureanu, care astăzi este vicepreşedinte al CJ Olt şi mulţi alţii. Aceştia au încercat să preia puterea şi să facem schimbarea din mers”, a rememorat Constantin Popescu.
Autorităţile comuniste de la Slatina n-au acţionat în niciun fel, îşi mai aminteşte revoluţionarul, iar foarte mulţi slătineni au decis să plece la Bucureşti, unde manifestaţiile degeneraseră în vărsare de sânge.
„S-au evitat vărsările de sânge. Cei de la Şcoala de Poliţie au fost blocaţi în interior pur şi simplu, Miliţia şi-a văzut de treaba ei şi nu a executat acţiuni represive împotriva oamenilor.
Văzând ce era în Bucureşti, am solicitat noilor autorităţi să ne pună la dispoziţie nişte autobuze, să mergem la Capitală, pentru a-i ajuta pe cei de acolo. Aşa am considerat noi. Ni s-au pus la dispoziţie cinci autobuze şi am plecat noaptea târziu. Am fost câţiva care am făcut listă cu cei care au urcat, ca să putem avea o evidenţă. O altă parte a plecat cu trenul sau cu maşina”, spune revoluţionarul.
Numerele de înmatriculare, „modificate” cu cretă
Oltenii s-au temut ca cei din Capitală să nu creadă că vin în ajutorul regimului, având în vedere că oraşul natal al lui Nicolae Ceauşescu se află în judeţul nostru. Ei au recurs la un „camuflaj” original.
„La Coloneşti, unul dintre colegi a zis: măi băieţi, noi mergem la Bucureşti cu nişte autobuze pe care scrie „OT”! Vă daţi seama că dacă ajungem, se întâmplă ce s-a întâmplat la Aeroportul Băneasa. Ar fi executat foc asupra noastră, crezând că venim în ajutorul lui Ceauşescu şi nu susţinători ai Revoluţiei. Atunci, unul dintre noi a avut ideea să dăm cu cretă şi din „OT” să facem „CT” – Constanţa. Am plecat mai departe şi am ajuns fiecare în cu totul şi cu totul alt loc”, a povestit Constantin Popescu.
Tânărul oltean a revenit acasă abia după două luni, iar ca el au făcut mulţi alţi tineri.
„Autobuzul în care mă aflam eu a ajuns la Televiziunea Română, unde se executa foc continuu. La modul cel mai serios vă spun că ne-am pitit care pe unde. Am încercat să nu stăm în bătaia gloanţelor. Nu aveam nici arme, nu aveam nimic. După care ne-am despărţit.
Eu am ajuns în Comitetul Central al UTC-ului, unde acum este Ministerul Muncii. Acolo erau soldaţi care aveau în apărare acest imobil. Nu mai era nimeni în clădire, iar acolo am rămas până în data de 3 februarie 1990, când m-am reîntors acasă”, spune el.
„Nu ştiu de unde, dar cineva venea şi tot aducea mâncare”
Popescu şi-a amintit şi despre dezinformările şi diversiunile Revoluţie şi că într-o zi nu a mâncat, de teamă ca hrana să nu fie otrăvită.
„Diversiuni au fost întotdeauna. Se spunea că se trage, că acolo s-a murit, că s-a otrăvit apa. Vreau să vă spun că am stat o jumătate de zi fără să mănânc sau să beau apă pentru că se spunea că apa şi mâncarea erau otrăvite. Nu ştiu de unde, dar cineva venea şi tot aducea mâncare. Habar nu am de unde. Nu mânca nimeni că ne era frică.
La un moment dat, îmi aduc aminte că un soldat a pus pe altcineva să mănânce. După ce a mâncat, l-am păzit pe tipul respectiv, am văzut că nu moare şi am mâncat şi noi.
Ştiu că au fost oameni de la noi din Olt care au făcut pichete şi verificau oameni la metrou. Erau şi diversionişti. Au ars Biblioteca Naţională. Au murit soldaţii care s-au dus să apere Aeroportul. Avem şi noi un erou martir din Drăgăneşti-Olt”, a mai spus Popescu.
Lovitură de stat sau Revoluţie?
Întrebat dacă în 1989 a fot lovitură de stat sau Revoluţie, Constantin Popescu se aprinde deodată şi arată că ar fi fost imposibil ca cineva să orchestreze un astfel de eveniment.
„Ceea ce pot să vă spun eu este că nu am participat la niciun fel de lovitură de stat. Astăzi avem Facebook, Whatsapp şi alte aplicaţii. Cine credeţi că, atunci, o lua din sat în sat, din oraş în oraş să-i cheme la o lovitură de stat. Lovituri de stat se fac astăzi. Noi n-am făcut aşa ceva: nu-i cunoşteam pe Iliescu, pe Mazilu, pe niciunul dintre aceşti oameni ne-am dus acolo pentru că voiam ceea ce strigam pe baricade: „Libertate!””, a spus Constantin Popescu.
Privind retrospectiv peste cei 33 de ani care s-au scurs de la evenimentele din 1989, Constantin Popescu spune că regretă că revoluţionarii s-au dat la o parte prea uşor de la conducerea ţării. Cei care au preluat frâiele puterii au demonstrat că au avut alte interese decât cele ale poporului român.
„Am plecat într-o gecuţă, mi-a fost foarte frig, şi am revenit cu o manta de la soldaţii de la Palatul Victoriei, unde am mai stat. Ne-am revăzut pe 3 februarie, perioadă în care n-am comunicat deloc cu soţia. Poşta nu funcţiona, la telefoane nu aveam acces. Am stat acolo pentru că am crezut în victoria Revoluţiei Române. Ceea ce am făcut noi a fost o dovadă de curaj absolut. Nimeni nu poate să ne ia acest merit! Am făcut-o fără a fi interesaţi în a obţine ceva. Am dat puterea altora, fără a condiţiona cu absolut nimic. Acum îmi pare rău că le-am dat puterea. Trebuia să le punem nişte condiţii, să facă ceva pentru români”, a conchis Constantin Popescu.
