„Din cauza soţiei «ministrului» Pricină, nu am ce pune pe masă“

Pentru orice român, găsirea unui loc de muncă în vremuri de criză înseamnă o mare bucurie. Constantin Radu reprezintă excepţia, slătineanul ajungând să regrete ziua în care şi-a găsit ultimul job. „După 20 de ani de muncă, am ajuns să nu am bani să îmi întreţin familia. Şi asta după ce am fost dat afară abuziv de la ultimul loc de muncă”, îşi începe slătineanul, tată a două fete, povestea. După luni de zile în care s-a plimbat prin instanţe, după zeci de petiţii şi plângeri şi „bătăi” la uşile instituţiilor abilitate să-i rezolve problema, Radu are două certitudini: nu o să vadă prea curând salariile restante şi are şanse mici să primească şomaj. Şi asta pentru că, spune el, a avut ghinionul să se angajeze la una din firmele dirijate de Lucian Pricină, controversatul director general din Ministerul Mediului şi Pădurilor, născut în Băbiciu, judeţul Olt.

„Nu am bani să cumpăr o pâine să pun copiilor pe masă. De când am rămas fără serviciu, nu îmi mai permit să le fac fetelor mele o bucurie. Cea mare trebuie să dea la facultate, însă nu am bani să o dau. Trăim doar din salariul soţiei mele”, îşi începe povestea slătineanul Constantin Radu, în timp ce bagă mâna până la cot în plasa plină cu documente. Bărbatul a lucrat mai bine de 20 de ani în domeniul extracţiei de agregate minerale. În aprilie 2008, s-a angajat la SC MIN EXTRACT SRL, o firmă din Craiova cu punct de lucru la marginea Slatinei. Bărbatul spune că nu avea de unde să ştie la acea vreme că firma era a lui Lucian Pricină, director în Ministerul Mediului acuzat de incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate şi nici nu se gândea ce probleme îl aşteaptă. „Acum blestem ziua aceea, însă atunci m-am bucurat pentru că mă duceam să muncesc pe un salariu frumos. Firma asta lucrează şi acum, deşi au declarat că nu mai are activitate, pentru SC Carpat Agregate Slătioara. Scoate cu o dragă refulantă (n.r. – utilaj plutitor folosit la extracţia agregatelor din albia unui râu) balast din râul Olt”, continuă Radu. Până în octombrie 2008, slătineanul şi ceilalţi colegi şi-au primit salariile integral, pentru ultimele trei luni ale anului fiind obligaţi să intre în concediu fără plată, „altfel nu ne primeam banii, şi asta deşi în loc de 8 ore cum era scris în contractul de muncă, noi lucram zi lumină, inclusiv sâmbăta”. Pentru Constantin Radu, adevăratele probleme aveau să apară în ianuarie 2009. „De atunci şi până pe 31 mai am primit salariul la jumătate. În iunie şi iulie, nu am mai văzut nici un ban”. A fost momentul în care slătineanul şi doi colegi şi-au cerut cărţile de muncă. Refuzaţi fiind, au sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă. Aflând despre demersul angajaţilor, administratorul SC MIN EXTRACT SRL, Ofelia Pricină, soţia directorului din Ministerul Mediului, a trecut la represalii. Dacă pe ceilalţi doi răzvrătiţi i-a convins să renunţe la demersurile lor, lui Radu i-a desfăcut contractul de muncă. „Mi-a zis că-mi dă cartea de muncă dacă renunţ la salariile restante şi că mă ţine în serviciu. Nu am vrut să cedez”.

 

Doamna Pricină riscă închisoarea

 

Din acel moment, Constantin Radu a început lupta cu firma administrată de soţia directorului General al Direcţiei Generale Pregătire, Programare şi Urmărire a Proiectelor de Investiţii din cadrul Ministerului Mediului. Având dreptatea de partea sa, bărbatul a câştigat în toate instanţele procesul intentat, şi asta în ciuda faptului că Ofelia Pricină activa ca avocat stagiar în Baroul Dolj. După numeroase plângeri şi sesizări, şi o aşteptare de jumătate de an, Radu a reuşit să-şi recupereze cartea de muncă cu ajutorul Poliţiei: „Mi-a luat actele şi nu vroia să mi le dea. Aşa am ratat angajarea la o firmă, pentru că nu am putut duce cartea de muncă. Până să le recuperez cu poliţia, m-a gonit de la uşă”. Până când instanţa i-a dat câştig de cauză, slătineanul a început să-şi completeze dosarul pentru şomaj. „Am realizat că nu depusese declaraţiile pentru mai multe luni nici la Casa de Pensii, nici la Casa de Sănătate şi nici la Şomaj. Totuşi, am solicitat adeverinţă cu anexa 14 privind stadiul de cotizare, să pot intra în şomaj”. Aici începe seria falsurilor doamnei Pricină. Astfel, din adeverinţa eliberată pe numele de Constantin Radu reiese faptul că SC MIN EXTRACT SRL a depus toate declaraţiile la Agenţia de Şomaj Dolj (aprilie 2008 – iulie 2009), însă din extrasul eliberat de agenţie lipseau lunile mai şi iulie. Din cauza neplăţii la timp a cotizaţiilor către bugetul de stat, care cădea în datoria firmei angajatoare, slătineanul nu o să primească prea curând şomaj. „Eu şi familia mea suntem într-o situaţie disperată. Din cauza soţiei «ministrului» Pricină, nu am ce pune pe masă. Ea face efectiv ce vrea. Nu vrea să-mi dea banii cuveniţi nici după ce a pierdut procesul”, declară Constantin Radu. Slătineanul spune că-şi pune ultima speranţă în Poliţie, soţia directorului Lucian Pricină fiind cercetată într-un dosar penal aflat în lucru la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj.