Un bărbat de 39 de ani din comuna Colonești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tentativă de omor după ce și-ar fi înjunghiat tatăl, în vârstă de 67 de ani. Incidentul s-a produs în seara zilei de 7 august, pe fondul unui conflict spontan și al consumului excesiv de alcool.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, între cei doi a izbucnit un conflict în locuința și curtea victimei, iar bărbatul și-a lovit tatăl în mod repetat cu un cuțit de bucătărie, cu lungimea totală de 14 centimetri.
Victima a fost înjunghiată în zona brațului și umărului stâng, în regiunea supraclaviculară stângă și în zona scapulară dreaptă, una dintre lovituri fiind penetrantă în cavitatea toracică. Leziunile suferite i-au pus viața în primejdie, potrivit constatărilor preliminare ale medicului legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Olt.
Cazul a fost sesizat prin 112, iar în cursul zilei de 8 august polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Olt, sub coordonarea unui procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat cercetarea la fața locului și au desfășurat activități investigative pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.
Anchetatorii l-au identificat pe fiul victimei drept autor al agresiunii. Bărbatul, care nu are antecedente penale, și-a recunoscut fapta și le-a declarat procurorilor că a recurs la acest gest pe fondul stării de nervozitate provocate de conflictul spontan și al stării avansate de ebrietate.
În urma probatoriului administrat, procurorii au dispus, pe 8 august, reținerea bărbatului pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 și 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 din Codul penal.
A doua zi, pe 9 august, procurorii au solicitat Tribunalului Olt arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Instanța a admis propunerea în aceeași zi, astfel că bărbatul a fost arestat preventiv.
Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului criminalist, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.