Străzile Zambilelor şi Garoafelor din Slatina, reabilitate de Primărie

Municipalitatea slătineană reabilitează străzile Zambilelor şi Garoafelor, după ce Compania de Apă a finalizat lucrările de introducere a reţelelor de canalizare.


Investiţiile sunt desfăşurate în cadrul contractului-cadru încheiat de municipalitate cu mai multe firme de construcţii. În total, potrivit contractului-cadru, în perioda 2019 - 2023, vor fi reabilitate 108 străzi.

Străzile au fost împărţite în trei loturi, cu trei constructori: lotul unu - General Trust Argeş, lotul doi - SC Old New Construct, lotul trei - Panadria SRL.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 97 milioane lei, pe toţi cei patru ani.

Pe străzile Zambilelor şi Garoafelor au fost desfăşurate lucrări de extindere a reţelei de canalizare, în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014-2020”.