Cuplul din București, care fusese dat dispărut de familie după o excursie cu cortul pe Transalpina, a fost găsit în siguranță vineri de un echipaj Salvamont.
Potrivit autorităților, cei doi tineri au fost depistați de un echipaj Salvamont în zona Barajului Gura Apelor, pe raza unei localități aparținând de comuna Râu de Mori, din județul Hunedoara.
Aceștia sunt în siguranță și se află în afara oricărui pericol, potrivit adevarul.ro.
Potrivit primelor verificări, nu s-a putut lua legătura cu cei doi deoarece s-au aflat într-o zonă fără acoperire pentru rețelele de telefonie mobilă, fapt care a îngreunat comunicarea cu aceștia.
Alarma a fost dată joi după-amiază, la ora 16:40, când tatăl tinerei a sunat la numărul unic de urgență 112, pentru că nu mai reușea să ia legătura cu fiica sa, Anastasescu Mihaela Izabela (28 de ani), și cu ginerele său, Anastasescu Horațiu Vlad Mihai (36 de ani).
Tinerii plecaseră de marți într-o aventură cu cortul pe traseul Transalpina. Ultima discuție telefonică cu familia a avut loc miercuri, 15 iulie, în jurul orei 16:00, când aceștia au transmis că urmează să se cazeze la o pensiune din municipiul Hunedoara. Când rudele au realizat că cei doi au telefoanele închise au cerut ajutorul Poliției.
Pentru a preveni astfel de situații, salvamontiștii recomandă tuturor persoanelor care aleg să desfășoare activități în zona montană să își planifice cu atenție traseul, să informeze familia sau apropiații cu privire la itinerariul ales și la ora estimată de întoarcere, să verifice condițiile meteo și să se echipeze corespunzător.