Întâlnirile organizate la sediul PSD din municipiul Slatina pentru pensionarii olteni care au nelămuriri privind recalcularea pensiilor continuă, potrivit secretarului general al organizaţiei, subprefectul Cosmin Floreanu.
Georgeta Zervescu, specialist în domeniul pensiilor, care a lucrat peste 40 de ani la Casa Județeană de Pensii Olt le explică tuturor celor interesați cum le-au fost recalculate pensiile sau ce pot face dacă sunt nemulțumiți de sumele de bani pe care le primesc în plus, după recalculare.
Cosmin Floreanu a ţinut să precizeze că, în urma reclaculării, nicio pensie nu a scăzut.
„Le-am spus pensionarilor pe care i-am întâlnit astăzi că noua lege a pensiilor este una corectă bazată echitate,și contributivitate și înseamnă pensii egale pentru aceiași ani de muncă. Este important să se înțeleagă că nicio pensie nu a scăzut. Iar rezultatele acestei măsuri corecte și bune pe care PSD a pus-o în aplicare se văd în aceste zile, când 81% dintre pensionarii olteni au primit pensii mai mari. Creșterea medie în județul Olt a fost de 24,61%! Scopul nostru este să creștem veniturile românilor și nivelul de trai, să fim sprijin pentru vârstnicii noștri. Aceasta este calea sigură pentru România”, a spus el.