Moștenirea faptelor bune: Tânăra din Slatina care calcă pe urmele tatălui salvator și conduce voluntarii Crucii Roșii din județ

Spiritul de salvator și dăruirea față de comunitate se transmit din generație în generație în familia Croitoru. La doar 21 de ani, slătineanca Iliana Croitoru, fiica colonelului Cristian Croitoru, fost șef al Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, reușește să îmbine perfect implicarea socială cu performanța academică.


Studentă la Facultatea de Drept din București și dornică să îmbrățișeze o carieră în Magistratură, Iliana este din anul 2022 voluntar al Crucii Roșii Române, iar din 2025 a preluat coordonarea filialei locale, devenind liderul voluntarilor din Olt.

Un parcurs marcat de empatie și sprijin pentru cei vulnerabili

Crescută într-o familie în care ajutorarea semenilor și purtarea uniformei de salvator au reprezentat un mod de viață, Iliana și-a început activitatea umanitară oferind sprijin refugiaților ucraineni ajunși la Slatina, implicându-se activ în sprijinirea familiilor și în organizarea activităților pentru copii.

De-a lungul timpului, fiecare activitate i-a oferit o nouă lecție. A învățat să fie mai responsabilă, mai empatică și să lucreze în echipă. Mai mult decât atât, voluntariatul a ajutat-o să-și înfrunte timiditatea, să comunice mai ușor și să capete curajul de a vorbi în public.

  • Foto Moștenirea faptelor bune: Tânăra din Slatina care calcă pe urmele tatălui salvator și conduce voluntarii Crucii Roșii din județ

Parcursul Ilianei în cadrul Crucii Roșii a inclus acțiuni de prim ajutor, coordonarea fazei județene a concursului „Sanitarii Pricepuți” și participarea la proiectul „Caravana de Sănătate”, unde a contribuit la oferirea de îngrijiri medicale persoanelor din medii defavorizate, fără acces facil la servicii de sănătate.

Între visul de a deveni magistrat și datoria morală față de comunitate

Deși pregătirea pentru o carieră juridică necesită un efort considerabil, Iliana demonstrează că dorința de a face bine nu cunoaște bariere de timp. Pentru ea, profesia pe care și-o dorește și activitatea de voluntariat au un numitor comun: dreptatea și ajutorarea oamenilor.

„Vreau să contribui la înfăptuirea actului de justiție, dar și la construirea unei comunități în care oamenii se ajută unii pe alții”, spune Iliana Croitoru.