Lupii Profa a câştigat trofeul Cupa României, faza judeţeană

După ce și-au adjudecat titlul de campioană a Ligii a IV-a Olt și dreptul de a participa la barajul de promovare în Liga a III-a, Lupii Profa a încheiat sezonul intern în forță, cucerind și Cupa României – faza județeană. Formația a câștigat categoric finala disputată la Balș, confirmând statutul de cea mai bună echipă a județului în acest sezon.

Lupii Profa a reușit eventul în fotbalul județean oltean, după ce a câștigat atât campionatul Ligii a IV-a, cât și Cupa României – faza județeană. Miercuri după-amiază, pe Stadionul „Parc” din Balș, campioana județului Olt s-a impus fără emoții în finala competiției, învingând formația Iris Nicolae Titulescu cu scorul de 6-2.

Lupii Profa a controlat partida și a oferit un adevărat recital ofensiv. Cristian Matei a fost omul meciului, reușind o dublă, în timp ce pe lista marcatorilor și-au mai trecut numele Gigi Mitrache, Mădălin Coman, Iulian Constantin și Andrei Vătui. Pentru Iris Nicolae Titulescu au punctat Bârlădeanu și Răcăreanu.

Prin această victorie, Lupii Profa își completează un sezon de excepție și își confirmă dominația la nivel județean. Următorul obiectiv al echipei este promovarea în Liga a III-a, prin intermediul barajului programat la finalul lunii iunie.

Campioana județului Olt va întâlni reprezentanta județului Dâmbovița într-o dublă manșă decisivă. Prima confruntare este programată în deplasare, pe 20 iunie 2026, de la ora 18:00, iar returul se va disputa pe teren propriu, pe 27 iunie 2026, de la ora 17:30.

După un sezon aproape perfect, încununat de câștigarea campionatului și a Cupei României la nivel județean, Lupii Profa visează acum la pasul următor: promovarea în Liga a III-a.