ITM Olt, amenzi pentru munca la negru

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a aplicat, în luna mai, amenzi în valoare de 70.000 de lei, pentru munca la negru. Au fost sancţionate societăţi din Caracal, Corabia, Slatina şi Tufeni.

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 218 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, luna trecută.

Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 235 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind:

•            neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de

•            muncă;

•            neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă;

•            netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a   contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;

•            neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;

•            neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;

•            neefectuarea controlului medical periodic,

Pentru cele mai grave deficienţe s-au aplicat 82 sancțiuni, din care 75 avertismente și 7 amenzi în valoare totală de 82.000 lei.

De asemenea, în luna mai 2022, inspectorii de muncă au identificat patru persoane care desfășurau muncă nedeclarată (p persoană la  un angajator din Caracal - activitate restaurante, o persoană la un angajator din București, punct lucru Corabia - activitate comerț, o persoană la un angajator din Tufeni – activitate creștere animale, o persoană la un angajator din Slatina – activitate intermedieri). Celor patru angajatori care le foloseau le-au fost aplicate amenzi în valoare de 70.000 lei.