Interul echipei CSM Slatina, Diana Lixăndoriu, primele „reuşite” la Campionatul European

Convocată în premieră la selecţionata tricoloră de senioare, pentru Campionatul European, care se desfăşoară în aceste zile, la Skopje, handbalista de doar 17 ani, de la CSM Slatina, Diana Lixăndroiu, a debutat în confruntarea contra campioanei olimpice Franţa. Handbalista slătineană a marcat patru goluri, fiind în topul marcatoarelor după Neagu şi Grozav, care au reuşit cinci goluri.

 

Naţionala României a rezistat aproape o repriză cu reprezentativa Franţei, campioană olimpică en-titre, care s-a impus cu 35-21, fiind net superioară din punct de vedere valoric.

 Pe parcursul partidei, selecţionerul naţionalei, Florentin Pera, a trimis pe teren aproape toate jucătoarele din lot, astfel încât titularele să fie menajate pentru duelul decisiv de miercuri seara cu Macedonia de Nord.

 Tânara handbalistă de la CSM Slatina, Diana Lixăndroiu, a evoluat 16 minute în duelul contra campioanei olimpice, timp în care a marcat patru goluri din şapte aruncări, dintre care două de la 7 metri, şi a dat o pasă de gol. O eficienţă remarcabilă, numărându-se astfel printre cele mai bune marcatoare, după Cristina Neagu şi Sorina Grozav, care au marcat câte cinci goluri.

Lotul României: Iulia Dumanska, Daciana Hosu, Diana Ciucă – portari; Alexandra Badea, Bianca Bazaliu, Eliza Buceschi, Nicoleta Dincă, Sorina Grozav, Alexandra Dindiligan, Crina Pintea, Lorena Ostase, Laura Pristăviţa, Sonia Seraficeanu, Andreea Ţîrle, Cristina Neagu (cpt.), Diana Lixăndroiu, Corina Lupei şi Mihaela Mihai.