Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, marcată şi în Olt. Drepturile consumatorilor la achiziţionarea produselor online

În fiecare an, pe 15 martie, este sărbătorită Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor. La nivel local, sărbătoarea va fi marcată printr-o serie de manifestări organizate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Olt, menite să readucă în atenţia publică importanţa cunoaşterii drepturilor consumatorilor.

Tema din acest an: Drepturile consumatorilor în era digitală.
Deviza sub care va fi sărbătorită în acest an Ziua Mondială este „Drepturile consumatorilor în era digitală”.

„Această zi este marcată de CJPC Olt prin acţiuni de informare şi consiliere a elevilor în şcoli, precum şi a consumatorilor, în supermarketurile din judeţ, cu distribuire de materiale informative”,
a precizat comisarul şef adjunct Angelica Filotie, şefa CJPC Olt.

De asemenea, cu această ocazie, la nivelul judeţului, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, în ziua de 11 martie a fost organizată etapa judeţeană a concursului „Alege, este dreptul tău”, tema din acest an fiind „Drepturile consumatorului în era digitală” care a cuprins o expoziţie de desene pentru clasele I-VI, iar pentru elevii claselor VII-VIII creaţii grafice, care să reprezinte o pagină web de comercializarea a unui produs sau serviciu. Pentru clasele IX-XI, concursul a constat în susţinerea unui test grilă şi redactarea unui eseu cu tema „Cumpăr online şi ştiu ce drepturi am”.

În anul 2016, la CJPC Olt au fost înregistrate opt petiţii referitoare la comerţul online, aspectele reclamate fiind: depăşirea termenului de livrare a produsului, lipsa instrucţiunilor de utilizare sau netraducerea acestora în limba română. Din cele opt petiţii, şapte au fost redirecţionate către alte comisariate din ţară unde îşi are sediul operatorul economic reclamat, iar la una dintre acestea operatorul economic este din judeţul nostru şi a fost soluţionată amiabil. De la începutul anului până în prezent a fost înregistrată o singură petiţie referitoare la comerţul online, care a fost soluţionată amiabil.


Consumatorii trebuie să fie atenţi şi să verifice, înainte de încheierea contractului, dacă pe site comerciantul informează corect şi complet: datele sale de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon şi fax); caracteristicile esenţiale ale produsului; preţul cu toate taxele incluse; cheltuielile de livrare, dacă este cazul; modalităţile de plată şi de livrare; perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs, existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului. De asemenea, cumpărătorul trebuie să contacteze comerciantul prin telefon pentru a cere informaţii suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condiţiilor  de livrare. Modul în care răspunde la aceste întrebări le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozităţii vânzătorului.

Privind dreptul de denunţare a contractului, consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulţumit de el; nu trebuie să invoce vreun motiv. În cazul returnării produsului, consumatorul îşi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului. Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului. Comerciantul are obligaţia să ramburseze sumele plătite de consumator în cel mult 14 zile de la data denunţării contractului de către consumator. De asemenea, un amănunt deloc de neglijat, spun reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor, este acela că un produs cumpărat online poate fi returnat chiar şi după 12 luni de la achiziţionare, dacă vânzătorul nu a menţionat în format expres despre existenţa dreptului de returnare a produselor.