Ziua de 5 iunie

Ce facem dacă pe 5 iunie, Curtea Constituţională a României (CCR) decide că a fost încălcată Constituţia în ceea ce priveşte alcătuirea completurilor de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)? Adică, toate deciziile date de completurile astfel constituite, cu încălcarea legii cum ar veni, sunt nule, deci şi cea dată pe fond în procesul lui Liviu Dragnea, cea care l-a trimis la închisoare, luni, printr-o decizie a completului de cinci judecători, de această dată.

Cererea a fost depusă în 22 martie de către Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea, aflat în concediu cu probleme medicale, i-a delegat atribuţiile.

Sesizarea vizează lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Florin Iordache reclama „refuzul explicit al ICCJ de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare prin neconstituirea, în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de completuri de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate”.

Am putea vorbi, teoretic, de eliberarea lui Liviu Dragnea, după nici trei săptămâni de stat în închisoare, şi reluarea procesului de la zero. La fel cum s-a întâmplat în cazul lui Dan Şova, Rudel Obreja şi altora. Toată bucuria exprimată luni, şampania deschisă, hârtia igienică aruncată după Duster-uri negre vor fi fost în van?