Uşa s-a deschis, iar în redacţie a intrat un domn, nici prea scund, nici prea înalt, nici prea gras, nici prea slab. Ochii mi s-au pironit pe figura lui. Mi se părea cunoscută, iar creierul meu căuta prin „arhivă”. L-am recunoscut, era dirigintele meu din clasele V-VIII. M-a recunoscut şi el şi m-a strigat pe numele mic.
Întâlnirea m-a emoţionat profund. Nu-l mai văzusem pe domnul diriginte de zeci de ani, cred că de mai bine de 15. Am stat mai bine de o oră şi am depănat amintiri. Pentru mine a fost emoţionant şi i-am spus că nu am uitat niciodată tot ce m-a învăţat în acea perioadă. Ne-am îmbrăţişat de câteva ori şi cu părere de rău am constatat că eu am ajuns la aproape 40 de ani, iar dumnealui la 76.
Domnul diriginte, fost director la Şcoala 3 Slatina, este cel care mi-a pus pentru prima dată în braţe mingea de baschet. Nu mi-a plăcut ideea, aş fi vrut atunci să fac handbal. M-am îndrăgostit iremediabil de acest sport şi l-am jucat cu plăcere chiar şi la facultate. Deşi vorbim de perioada 1996-2000, domnul diriginte ne-a dus în turnee în ţară, unde am reuşit să facem faţă cu brio, deşi noi eram doar o clasă sportivă şi nu făceam sport de performanţă. Deprinderile le mai am şi acum, însă precizia execuţiilor s-a mai estompat din cauza lipsei de antrenament şi a anilor. Deşi era directorul şcolii, cunoştea toţi elevii. A împărtăşit cu drag toate valorile pe care el le avea, iar generaţii întregi îi sunt recunoscătoare.
Mai rar profesori cu aşa vocaţie!
Întâlnirea m-a emoţionat profund. Nu-l mai văzusem pe domnul diriginte de zeci de ani, cred că de mai bine de 15. Am stat mai bine de o oră şi am depănat amintiri. Pentru mine a fost emoţionant şi i-am spus că nu am uitat niciodată tot ce m-a învăţat în acea perioadă. Ne-am îmbrăţişat de câteva ori şi cu părere de rău am constatat că eu am ajuns la aproape 40 de ani, iar dumnealui la 76.
Domnul diriginte, fost director la Şcoala 3 Slatina, este cel care mi-a pus pentru prima dată în braţe mingea de baschet. Nu mi-a plăcut ideea, aş fi vrut atunci să fac handbal. M-am îndrăgostit iremediabil de acest sport şi l-am jucat cu plăcere chiar şi la facultate. Deşi vorbim de perioada 1996-2000, domnul diriginte ne-a dus în turnee în ţară, unde am reuşit să facem faţă cu brio, deşi noi eram doar o clasă sportivă şi nu făceam sport de performanţă. Deprinderile le mai am şi acum, însă precizia execuţiilor s-a mai estompat din cauza lipsei de antrenament şi a anilor. Deşi era directorul şcolii, cunoştea toţi elevii. A împărtăşit cu drag toate valorile pe care el le avea, iar generaţii întregi îi sunt recunoscătoare.
Mai rar profesori cu aşa vocaţie!
