Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în noaptea de vineri, spre sâmbătă, în jurul orei 2.00, bărbatul de 39 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns în locuinţa femeii, care din cauza stării de sănătate nu se poate deplasa singură, şi a violat-o.
„Menţionăm că persoana vătămată a arătat că îl cunoaște pe inculpat ca fiind o persoană care consumă în mod frecvent băuturi alcoolice, având și deviații de comportament, motiv pentru care nu a discutat prea mult cu acesta și nici nu l-a chemat să o ajute la treburi gospodărești, iar în noaptea de 29/30 martie 2019, s-a speriat foarte tare de prezența acestuia în locuința sa, nu a opus rezistență fizică pentru că i-a fost teamă că va fi omorâtă”, se arată în comunicat de presă al Parchetului Slatina.
Duminică, Judecătoria Slatina a emis mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului.