VIDEO&FOTO. Panou publicitar aproape să fie doborât de vânt, la Slatina

Un panou publictar din Slatina care putea să cadă peste trecători după ce a fost distrus de vânt a fost îndepărtat, vineri dimineaţa, de pompieri.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că intervenţia la înălţime a avut loc pe strada Crişan din Slatina.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru intervenție la înălțime, au acționat în municipiul Slatina, strada Crișan, pentru îndepărtarea elementelor unui panou publicitar care prezenta pericol pentru cetățenii care treceau prin zonă. Pompierii au îndepărtat mai multe elemente din panoul publicitar și au asigurat parte exterioară a acestuia”, a declarat Băsăşteanu.

Până la ora 11.00 pentru județul Olt a fost în vigoare o atenționare meteo cod galben, fiind preconizate intensificări ale vântului ce pot atinge local la rafală 55-65 km/h şi izolat 70 km/h.