VIDEO. Deputat USR , beat în Parlament? Colegii l-ar fi trimis acasă, dar el a ținut să ia cuvântul la tribuna Parlamentului pentru a relata despre ceea ce a văzut în Ucraina

În timp ce vorbește la tribuna Parlamentului se poate observa/auzi cum deputatului USR de Iași, Filip Havârneanu, i se  împleticește limba asemeni unui om care a consumat alcool.


Libertatea relatează că incidentul s-a petrecut miercuri, când mai mulți USR-iști i-ar fi remarcat starea de ebrietate lui Filip Havârneanu și i-ar fi recomandat să plece acasă, însă tânărul a insistat să urce la tribună și să le vorbească colegilor parlamentari despre experiența sa trăită în Ucraina.

Înregistrarea cu discursul său a apărut și în presa locală din Iași, ridicându-se problema dacă deputatul a consumat băuturi alcoolice înainte de a merge în Parlamentul României.

Libertatea a consultat mai mulți deputați USR pe parcursul ultimelor două zile, iar patru dintre aceștia au spus că în dimineața de miercuri, Filip Havârneanu arăta și se comporta ca o persoană care era beată sau care își revenea din beție.

Mai mult surse din partid au explicat că unii colegi i-au spus lui Filip Havârneanu să nu ia în primul rând cuvântul, iar apoi să nu rămână la ședința de plen care a început la ora 10.00. Conform site-ului Parlamentului, deputatul ieșean nu doar că a rămas, ci a și votat de 19 ori, date care pot fi consultate public, relatează g4media.ro.