VIDEO. Bărbatul care a salvat de la înec o tânără care încerca să se sinucidă, premiat de ISU

Mihai Dan, bărbatul din Slatina, care sâmbătă a salvat o tânără de la înec, a fost felicitat de autorităţi, luni, într-o şedinţă festivă. El a mărturisit că aflându-se la alergat, a văzut-o pe tânără în apele râului Olt, şi n-a stat pe gânduri intrând după ea, în ciuda apei reci şi a frigului cuprinzător.

Mihai Dan a primit de la inspectorul şef al ISU Olt, locotenent-colonel Adrian Tănase, o diplomă, o plachetă şi un trofeu sub formă de pompier. Autorităţile şi-au exprimat speranţa că gestul bărbatului în vârstă de 45 de ani va reprezenta un model pentru comunitate.

„Vă mulţumesc pentru sprijinul acordat. Este important pentru noi să avem persoane care ne sprijină. Atât de important a fost acel moment în care aţi acţionat, pentru viaţa persoanei. Sper ca gestul dumneavoastră să fie un model pentru comunitate, pentru toate persoanele din judeţul Olt”,
a declarat locotenent-colonelul Tănase.

Şeful ISU Olt a adăugat că, până la sosirea echipajelor de salvare, şansele de supravieţuire ale tinerei ar fi scăzut.

„După cum ne spuneau şi colegii noştri scafandri, orice secunde contează, la o astfel de intervenţie. Trebuie intervenit cât mai repede, imediat. A fost o conjunctură favorabilă pentru persoana respectivă, fiind dumnealui acolo”,
a mai declarat el.

Mihai Dan a povestit jurnaliştilor cum s-au petrecut lucrurile, sâmbătă dimineaţa. El terminase o tură de bicicletă şi se pregătea să pornească alergarea când a observat-o pe tânără plutind în apele Oltului.

„Eu eram cu bicicleta pe care voiam să o las la cei de la Plaja Olt şi să alerg pe marginea barajului. Mergând cu bicicleta, mi-am aruncat privire către pescăruşi, atunci am văzut în Olt un «cadavru». Avea geacă de culoarea muştarului. M-am urcat pe bordură să văd mai bine ce e. Am lăsat bicicleta şi am fugit spre paznici. Am strigat la ei şi acolo mai erau şi două doamne care aleargă cu noi, cei de la Slatina Running. Le-am spus fetelor să sune la 112. Eu nu m-am mai gândit şi, din fugă, m-am dezbrăcat şi m-am aruncat  înot să o aduc la mal”, a povestit bărbatul.

El şi-a dat seama că tânăra este în viaţă, abia când a început să înoate cu ea spre mal.

„Cred că am înotat mai bine de 15 metri. Atunci când m-am apropiat, am simţit apa foarte rece, de parcă aş fi primit un cuţit în inimă. Am luat-o de umăr, am adus-o până spre mal şi, când mai aveam vreo cinci metri, am simţit că încep să mă «înmoi». Am strigat la cei de pe mal să-mi dea mâna, pentru că simţeam că nu mai am putere. După ce am strigat, am văzut că fata a mişcat dintr-un picior. Eu am zis că este din bătaia apei, însă a lovit din nou, mai puternic, iar atunci am prins curaj mai mult şi am tras-o de umăr zicându-mi că merită să trăiască”, a mai povestit Mihai Dan.

Norocul tinerei nu s-a oprit aici, salvatorul ei având, pe lângă abilităţi sportive, şi cunoştinţe privind primul ajutor. În urmă cu doi ani, bărbatul a absolvit un curs la Şcoala Sanitară Postliceală.

„Când am ieşit cu ea afară din apă, a venit şi paznicul şi m-a ajutat să o duc mai sus. Când am început resuscitarea, i-am dat părul de pe faţă şi am văzut că e un copil. Până au venit salvarea şi SMURD-ul, care s-au mişcat foarte repede, i-am făcut resuscitare şi apoi am ţinut-o pe o parte şi am văzut că-i iese apă pe colţul gurii şi a început să tuşească”, a mai spus el.

Mihai Dan şi-a continuat programul de alergare, după ce a predat-o pe tânără pompierilor SMURD. El spune că ceea ce a făcut el este un gest care n-ar trebui să fie ieşit din comun, adăugând că tinerii ar trebui îndemnaţi să facă sport.

„După ce au venit cei de la SMURD, au luat-o în primire, le-am dat datele autorităţilor, m-am îmbrăcat şi le-am spus că eu îmi continui alergarea şi aşa am făcut. Ceea ce am făcut eu ar trebui să facă mulţi. Sportul este sănătos şi ar trebui ca terenurile din curtea şcolilor să fie lăsate libere pentru cei tineri ca să nu mai stea cu telefoanele prin faţa blocurilor. Pentru ei, asta e «heroină digitală». La fel este şi pentru noi, cei mai în vârstă. E altceva când faci mişcare”, a mai spus Mihai Dan.

Tânăra în vârstă de 18 ani care, sâmbătă dimineaţa, a fost salvată de la înec din râul Olt, are probleme psihice şi, potrivit unor surse, neglijase să-şi mai ia tratamentul. Întrebat ce i-ar spune dacă ar mai întâlni-o, salvatorul Mihai Dan a declarat că „viaţa merită trăită”.

„Dacă ar fi să vorbesc cu ea, i-aş spune să nu mai facă ceea ce a făcut. I-am spus, am strigat către ea, că viaţa e atât de scurtă, atât de frumoasă, că merită trăită. Am şi eu un băiat în vârstă de 19 ani. Totul se leagă, pentru că atunci când am văzut-o, mi-am dat seama că este de o vârstă cu copilul meu”, a conchis Mihai Dan.