Victorie mare pentru echipa de fotbal CSM Slatina. U Craiova 1948 a fost eliminată din Cupa României pe Stadionul 1 Mai

CSM Slatina a furnizat surpriza în turul II al Cupei României. Gruparea pregătită de Bobi Verdeș a eliminat U Craiova 1948, considerată de mulți adevărata Știința, scor 2-0, într-o atmosferă senzațională creată de spectatorii prezenți pe Stadionul 1 Mai. Andrei Bîră a fost omul meciului, trecându-și în cont o dublă.

CSM Slatina își continuă parcursul în Cupa României. Cotată cu șansa a doua, gruparea slătineană a trecut de echipa din Liga a III-a, U Craiova 1948, scor 2-0, învingând-o pentru a doua oară după amicalul disputat în urmă cu o săptămână.

Meciul s-a disputat într-o atmosferă senzațională creată atât de slătinenii prezenți în număr mare la stadion, cât si de către galeria echipei din Craiova, câteva sute de ultrași.

CSM Slatina a deschis scorul în minutul 30, prin Andrei Bîră, care a reluat cu capul în plasă, după o lovitură de la colțul terenului.

Meciul a fost aprig disputat, ambele echipe având alte mari ocazii, însă slătinenii au luptat până la epuizare pentru a-și menține avantajul pe tabelă și a evita prelungirile. Andrei Bîră a adus liniștea în minutul 93. Acesta a punctat pentru 2-0 în urma unui contratac, declanșând astfel bucuria în tabăra slătineană.

Antrenorul grupării slătinene, Bobi Verdeș, a fost nevoit să dea indicații din tribună, fiind eliminat de centralul Valentin Naidin,  care a refuzat un penalty clar slătinenilor, la faza dinaintea cornerului care a adus deschiderea scorului.

Jocul nu a fost lipsit de incidente nici în tribună. Câțiva suporteri, membri ai galeriei Peluza Sud, au sărit gardul de protecție pentru a le cere explicații, după eșec, jucătorilor formației finanțate de Adrian Mititelu, însă liniștea și ordinea au fost restabilite repede de forțele de ordine.

În tribunele Stadionului 1 Mai au fost aproximativ 1.500 de spectatori. Jucătorii echipei slătinene au fost aplaudați minute bune pentru victoria obținută, care le dă șansa de a-și continua parcursul în Cupa României.

La meci au asistat primarul municipiului, Emil Moț, viceprimarul Gigi Vîlceleanu, oameni de fotbal, printre care Mihai Ianovschi și Dan Oprescu, antrenor al echipei naționale Under 19.

CSM Slatina: Gavriș, Preda, Bărbuți, Scheau, Mateiași, Precup, Stănică, Constantin Radu, Ceapă, Popescu, Bîră. Au mai jucat: Tudor, Paraschiva, Turlea.

U Craiova 1948: Mogoșanu, Dănănae, Ciucă, Grecu, Calu, Cîrstea, Lupu, Surugiu, Mihai Dina, Bălan.