Verdeş, după turul de sezon cu victorii pe linie. „A fost un tur aproape perfect, am câştigat toate meciurile, aşa cum ne-am propus”

Echipa de fotbal CSM Slatina a încheiat cu victorii pe line turul actualului sezon în care obiectivul este accederea la baraj, implicit promovarea în Liga a III-a. Gruparea pregătită de Bobi Verdeş este de departe marea favorită, având în vedere condiţiile propice obţinerii performanţei.

Antrenorul echipei CSM Slatina, Bobi Verdeş, s-a arătat mulţumit de parcursul elevilor săi în această primă parte a sezonului. Jucătorii grupării slătinene nu au pierdut niciun meci, înregistrând 17 victorii în tot atâtea meciuri disputate. Gruparea slătineană iernează astfel pe primul loc, care asigură participarea la barajul de promovare.

„A fost un tur aproape perfect, ţinând cont că am câştigat toate meciurile, aşa cum ne-am propus. Băieţii au respectat aproape la fiecare meci ceea ce am pregătit, am marcat 89 de goluri şi am primit doar patru, sunt mulţumit de parcursul echipei. Aşa cum am mai declarat, sunt convins că vom reuşi să ne atingem obiectivul, pentru că toată suflarea fotbalistică îşi doreşte echipă la un nivel superior. Mulţumesc factorilor locali pentru susţinerea arătată, clubului pentru că ne pune la dispoziţie tot ceea ce este necesar pentru a obţine performanţă, cu toţii ne dorim să realizăm ceea ce ne-am propus, promovarea în Liga a III-a”,
a declarat antrenorul grupării CSM Slatina, Bobi Verdeş.

CSM Slatina s-a organizat, în această vară, într-un mod profesionist. Pe lângă stabilirea unui obiectiv clar la nivelul echipei de seniori, a fost înfiinţată propria pepinieră de fotbal, grupele de juniori fiind angrenate în competiţii importante pe categorii de vârstă.