Vediţa Coloneşti se califică în turul următor al Cupei României. Meciul cu Unirea Bascov a fost anulat

Echipa de fotbal Vediţa Coloneşti se calfică la masa verde în turul următor al Cupei României. Meciul programat astăzi, din cadrul turului al II-lea, în compania celor de la Unirea Bascov, nu se va mai disputa. Formaţia argeşeană s-ar fi testat COVID-19, în această dimineaţă, iar testele efectuate înainte de începerea Ligii a III-a nu ar mai fi valabile. Cum rezultatele testului din această dimineaţă nu au apărut, FRF a anulat jocul.

Meciul Unirea Bascov-Vediţa Coloneşti, din cadrul Cupei României, nu se va mai disputa. FRF a anulat meciul care ar fi trebuit să se dispute astăzi, 22 septembrie, de la ora 16.30, pe terenul formaţiei argeşene.

Unirea Bascov a întâmpinat probeleme cu testele COVID-19. Potrivit unor surse, nu este vorba despre cazuri de jucători pozitivi, ci faptul că ultimele teste efectuate nu mai sunt valabile, iar formaţia argeşeană s-ar fi testat abia în această dimineaţă.

În aceste condiţii, Vediţa Coloneşti se va califica la masa verde în turul al treilea al Cupei României.