Vediţa Coloneşti s-a impus în jocul cu Unirea Bascov

Echipa de fotbal Vediţa Coloneşti s-a impus cu 3-1 în amicalul disputat, miercuri, pe terenul sintetic de la Bradu, în compania colegei de serie Unirea Bascov. Golurile au fost marcate de Alexandru Cincă, Mărgărit şi Aria.

După testul pierdut la scor pe terenul divizionarei secunde CS Mioveni, Vediţa Coloneşti a arătat o altă faţă în amicalul disputat în compania colegei de serie, Unirea Bascov. Gruparea pregătită de Bobi Verdeş s-a impus cu 3-1, la capătul unui joc în care antrenorul echipei oltene a utilizat aceeaşi formulă de start până în minutul 55, după care a efectuat mai multe schimbări pentru a rula întreg lotul.

Bobi Verdeş s-a arătat mulţumit nu doar de rezultat, ci şi de joc, apreciind în primul rând atitudinea arătată de elevii săi.

„Mă bucur că după meciul cu Mioveni au înţeles ce vreau de la ei. Au făcut ceea ce le-am cerut atât pe faza defensivă, cât şi ofensivă. M-au mulţumit atitudinea, implicarea. Mai avem lucruri pe care trebuie să le reglăm în meciurile amicale pe care le mai avem, astfel încât până la începerea campionatului jocul să se ridice la nivelul aşteptărilor”,
a declarat antrenorul echipei Vediţa Coloneşti, Bobi Verdeş.

Vediţa Coloneşti va întâlni, în următorul joc de pregătire, CSM Slatina. Meciul se va disputa sâmbătă, 22 februarie, cu începere de la ora 12.00, la Slatina.

Vediţa Coloneşti: Şerban Achim, Savu, Negoiţă, Moise (M. Stancu), Cincă (Pîslaru), Cătălin Ion (Ruţă), Coman (Ionuţ Mihai), Traşcă  (Aria) - Mărgărit (Bîră), Dalu (R. Stancu).