Vară fierbinte la CSM Slatina. „Sper să completăm lotul cu jucătoare de valoare”

Promovarea în Liga Naţională va aduce, cu siguranţă, schimbări importante în lotul echipei CSM Slatina. Vor exista plecări, dar şi veniri, antrenorul grupării slătinene, Victorina Bora, având misiunea de a forma o echipă care să facă faţă nivelului Ligii Naţionale.

Antrenorul echipei CSM Slatina, Victorina Bora, îşi doreşte să completeze lotul cu câteva jucătoare de valoare, cu experienţă pe prima scenă a handbalului.

„Am planuri foarte multe în privinţa organizării noului sezon, dar nu o să le dezvălui până nu se concretizează. Îmi doresc foarte mult să rămânem în prima ligă, să crească aceste fete, pentru că sunt jucătoare tinere şi foarte tinere. Am mare încredere în ele şi sper să reuşim să completăm lotul cu jucătoare de valoare, cu ceva experienţă în plus faţă de ele”, a declarat Victorina Bora, despre pregătirile pentru noul sezon în care CSM Slatina va activa în Liga Naţională.