Val de viroze şi pneumonii în judeţul Olt. Prefectul cere instituţiilor responsabile să intre în alertă

Prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu, a avut joi o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Olt pentru a analiza situaţia măsurilor de prevenire a bolilor de sezon la nivelul judeţului.

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, Neacşu a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Olt să întocmească săptămânal, la nivelul judeţului, o situaţie privind: măsurile de prevenire luate, în special pentru copiii şi persoanele cu risc crescut de îmbolnăvire; numărul îmbolnăvirilor; localităţile, zonele, unităţile cele mai afectate; numărul de persoane vaccinate antigripal, pe categorii de vârstă şi persoane cu risc crescut de îmbolnăvire; existenţa unor situaţii deosebite înregistrate la nivelul judeţului Olt (epidemii de gripă, pneumonii etc.).

„Prima situaţie va fi întocmită la începutul săptămânii viitoare”,
se arată în comunicatul citat.

Totodată, prefectul judeţului a avut discuţii şi cu reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Olt şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, fiind stabilite, pe termen imediat, următoarele măsuri: organizarea unei şedinţe cu medicii de familie, în cadrul căreia reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Olt să prezinte măsurile de prevenire şi riscurile apariţiei bolilor de sezon şi tratarea acestora - termen 20 octombrie 2017; desfăşurarea unor întâlniri ale medicilor din cabinetele de medicină şcolară şi ale medicilor de familie cu elevii şi cadrele didactice din toate unităţile de învăţământ din judeţul Olt, în care să fie prezentate măsurile de prevenire, riscurile apariţiei bolilor de sezon şi tratarea acestora - termen 31 octombrie 2017; întocmirea de către Direcţia de Sănătate Publică Olt a unor materiale cu privire la prezentarea măsurilor de prevenire a bolilor de sezon,  prezentarea riscurilor la care se expune populaţia în această perioadă prin contactarea bolilor de sezon şi sfaturi pentru tratarea bolilor de sezon.

Aceste materiale vor fi transmite către toate instituţiile publice deconcentrate, primăriile şi unităţile de învăţământ din judeţ, în vederea informării.

„Prefectul judeţului a solicitat tuturor responsabililor din judeţ să ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru prevenirea apariţiei unor situaţii de îmbolnăviri colective, urmând ca săptămânal, în fiecare zi de marţi, situaţia să fie analizată cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Olt”, se mai arată în comunicatul citat.

Săptămâna trecută, la nivelul judeţului au fost înregistrate 1.543 de infecţii respiratorii acute şi 392 de pneumonii. Potrivit datelor furnizate de DSP Olt, ponderea este deţinută de grupa de vârstă cuprinsă între 0-19 ani, fiind înregistrată o uşoară tendinţă de creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Deşi autorităţile militează pentru vaccinarea antigripală, fiind considerată cea mai sigură şi eficientă măsură profilactică, nicio doză din acest ser nu a ajuns în depozitele DSP Olt, în situaţia în care au fost catagrafiaţi 30.000 de olteni, consideraţi cu risc şi care doresc să se vaccineze antigripal în sezonul 2017-2018.