Un tânăr din Slatina, bolnav de schizofrenie, în stare gravă la spital după ce s-a aruncat de la etajul patru

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Slatina, bolnav de schizofrenie, s-a aruncat, duminică dimineaţa, de la etajul patru al blocului în care locuia, pe strada Crizantemei. El a supravieţuit căzăturii, însă a ajuns în comă la spital.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Olt, Alina Duminică, a declarat că, în urma căzăturii, tânărul şi-a pierdut cunoştinţa.

„Este o persoană cunoscută cu schizofrenie, un bărbat în vârstă de 31 de ani, care a fost găsit inconştient, în comă, şi dus la Spitalul Slatina. Nu s-au evidenţiat plăgi, la evaluarea făcută de colegi. Probabil că sunt facturi închise, mai multe investigaţii fiind făcute de medicii de la spital”, a declarat reprezentantul SAJ.

Şi poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, oamenii legii urmând să stabilească cum s-a petrecut evenimentul.