Un singur fermier oltean vrea fonduri europene pentru o exploataţie agricolă, în sectorul zootehnic. Ar putea primi chiar şi un milion şi jumătate de euro

Fermierii olteni nu mai pot depune proiecte pe submăsura 4.1, sectorul zootehnic, pentru că fondurile au fost epuizate. Un singur fermieri oltean din sudul judeţului a reuşit să aplice pentru a accesa fonduri europene.

Fondurile alocate în sesiunea de primire a proiectelor pentru sectorul zootehnic pentru submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” au fost epuizate înainte de termenul limită de depunere, adică 31 iulie 2017. Un singur fermier din judeţ a fost interesat de acest sector.

Din cele 115 solicitări de finanţare depuse on-line în sesiunea din acest an, una singură aparţine unui fermier oltean. Acesta este din sudul judeţului şi vrea să obţină sprijin nerambursabil de până la 90 la sută din totalul costurilor eligibile pentru înfiinţarea, dezvoltarea sau modernizarea exploataţiei zootehnice, încercând practic să ridice construcţii noi cu bani europeni. 

Dacă fermierul oltean deţine o fermă mare, acesta poate primi chiar şi un milion jumătate de euro, pentru o fermă mică, finanţarea ajungând la 300.000 euro.

Proiectele pe această submăsură, sectorul zootehnic, vor fi evaluate în Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Craiova la aproape o lună şi jumătate după 31 iulie, termenul limită de depunere.