Un elev din Olt, eliminat din ultima probă scrisă a Bacalaureatului

Absolvenţii clasei a XII-a din judeţul Olt au susţinut, joi, ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, proba la alegere a profilului și specializării.

Potrivit unui comunicat remis de ISJ Olt, rata de participare a fost de 93,4 %, iar un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. Este vorba despre un elev al Liceului "Danubius" din Corabia.

„Astfel, dintre cei 2849 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline (Biologie - , Chimie - , Fizică - , Economie - , Filosofie - , Geografie - , Informatică - , Logică şi argumentare - , Sociologie - şi Psihologie - ), s-au prezentat 2661 de candidaţi. 188 de candidaţi au absentat, iar 1 a fost eliminat pentru tentativă de fraudă”, se arată în comunicatul citat.

Totodată, ISJ mai precizează că nu au existat candidați care au avut temperatura peste 37.3 C̊. sau candidați care au susținut examenul cu subiectele de rezervă.

Candidatul care a fost eliminat nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00.  Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 - 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 - 12:00.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.