Un deţinut de la Penitenciarului Rahova a evadat. Poliţia solicită ajutorul cetăţenilor pentru prinderea lui

Un deţinut în vârstă de 35 de ani, condamnat pentru că a condus băut, aflat în custodia Penitenciarului Rahova, a fugit de la un punct de lucru aflat pe raza comunei Pantelimon, poliţiştii trimiţând echipe de căutare pentru prinderea acestuia, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

„Luni, 16.09.2019, în jurul orei 14.30, s-a constatat că deţinutul GRUIA MARIUS MARIO, în vârstă de 35 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an, 6 luni, 20 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (336 NCP), clasificat în regim deschis, a părăsit un punct de lucru aflat pe raza comunei Pantelimon”, arată Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Pentru capturarea deţinutului, a fost sesizată Secţia 19 Poliţie şi Poliţia Oraşului Pantelimon, a fost alarmat personalul, au fost trimise echipe de căutare formate din personalul unităţii.

„Menţionăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”
, arată ANP.

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbracat cu: pantaloni de trening de culoare gri închis, bluză de culoare bleumarin, tricou alb.

Pentru orice informaţie cu privire la evadat, poliţiştii sfătuiesc populaţia să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Bucureşti-Rahova, la numărul de telefon: 021/4200810.

Sursa: mediafax.ro