Un bărbat a murit într-un accident pe centura Caracalului. Autoturismul său a lovit un cap tractor de TIR

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Caracal, şi-a pierdut viaţa, joi dimineaţă, după ce autoturismul pe care îl conducea pe centura de ocolire a Caracalului a lovit frontal un cap tractor de TIR.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că autoturismul a intrat în coliziune frontală cu capul tractor, ca urmare a pătrunderii pe contrasens. În urma impactului, şoferul autoturismului a decedat.

Poliţiştii sunt încă la faţa locului pentru cercetări. Şoferul capului tractor a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea cercetării locului faptei, iar autovehiculele vor fi deviate pe DN 54, prin oraşul Caracal.