Un ajutor de preot nonconformist

În cartierul în care locuiesc a apărut o biserică nouă. Nu a fost încă finalizată, picturile interioare nu au fost realizate, însă oamenii au putut merge aici pentru slujbele specifice Sărbătorilor Pascale. A fost prima slujbă de Înviere care s-a ţinut în noul lăcaş.

Am fost şi eu, preotul mi-a plăcut, are har, vorbeşte blând, nu ţine discursuri sofisticate, lungi şi obositoare. Ştie cum să ia un copil să nu-l sperie, iar adulţii când se spovedesc stau pe un scaun alături de preot şi poată o discuţie. Mi-a plăcut stilul, lasă impresia că este foarte apropiat de oameni, că poate deveni în scurt timp confesorul lor. Este un preot care se face plăcut şi chiar m-a atras să-i mai calc pragul bisericii unde slujeşte. M-a frapat un singur lucru.

Ajutorul preotului este chel, dar are o şuviţă împletită în barbă ce este observată cu uşurinţă. Nu am probleme cu stilul nimănui, însă imaginea pare nepotrivită pentru o biserică. Părea mai potrivit pentru un pub. Am surprins oameni care se uitau lung la omul din biserică ce îi aduce preotului sfeşnicul. Nu îşi luau ochii de la şuviţa împletită din barbă prinsă cu un elastic.

Şi biserica se adaptează cumva noilor tendinţe. Ea trebuie să primească cu braţele deschise şi pe cei tatuaţi şi pe cei cu codiţă împletită în barbă şi pe cei cu un alt stil vestimentar. Totul ţine de toleranţă!