Ultimii legumicultori olteni care au accesat Programul Tomata şi-au primit subvenţia. Peste 1,6 milioane de euro au intrat în conturile fermierilor

Ultimii 300 de fermieri olteni care au accesat ciclul al doilea al Programului Tomata şi-au primit subvenţia de 3.000 de euro în ultimele zile ale anului trecut.

Directorul adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Ion Anuţa, a precizat că nu mai sunt fermieri olteni care au accesat Programul de susţinere a cultivatorilor de tomate care să aştepte subvenţia.

„Ultimele plăţi au fost făcute pe 30, 31 decembrie. Nu mai sunt fermieri care să nu-şi fi primit banii. Nu a apărut încă actul normativ privind Programul din acest an şi nu avem detalii despre modul cum va funcţiona”,
a spus Anuţa.
 
872 de legumicultori olteni s-au înscris în ciclul al doilea al Programului Tomata, iar în primăvară numărul a urcat la 4.800. În total, peste 1.680.000 de euro au intrat în conturile fermierilor olteni, cele mai mari sume fiind investite în dezvoltarea solariilor şi a sistemelor de încălzire.