Ultimele ploi au afectat calitatea grâului. Fermierii olteni continuă campania de recoltat

Ploile de săptămâna trecută au dat peste cap planurile fermierilor olteni, care nu au putut să-şi continue campania de recoltat. Mai mult de atât, calitatea grâului a avut de suferit din cauza precipitaţiilor, iar în urma analizelor efectuate s-a constatat scăderea greutăţii hectolitrice şi a procentului de proteină.

În timp ce recoltatul la orz s-a încheiat, fermierii sunt în plină campanie la grâu, ajungând în hambare doar boabele de pe 51.400 de hectare de pe cele 123.300 cultivate.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Olt, Emil Marinescu, a precizat că toţi fermierii au reluat campania de recoltat, după ploile de săptămâna trecută. 

„S-a încheiat recoltatul la orz, pentru că am avut 16.000 de hectare în judeţ. La grâu s-a recoltat de pe 51.400 de hectare. Rapiţa a fost strânsă de pe 27.500 de hectare din 28.800 de hectare, ar mai fi de recoltat o mie şi ceva de hectare. Mazărea este şi ea aproape finalizată, cu 4.100 hectare recoltate din 4.710 hectare cultivate. Vremea le permite fermierilor olteni să continue acum campania de recoltat, toţi au intra în lanuri”,
a spus Marinescu.

Acesta a declarat însă că ultimele ploi au afectat calitatea grâului, analizele indicând o scădere a greutăţii hectolitrice şi diminuarea procentelor de proteină şi gluten.

„Producţia la hectar este bună, însă ultimele ploi au adus şi probleme. Calitatea grâului pentru panificaţie are de suferit din cauza ultimelor ploi. În urma analizelor făcute de fermieri, s-a constatat scăderea greutăţii hecolitrice, dar şi procentul de proteină şi gluten”,
a adăugat Marinescu.