Ultima clădire a fostei unităţi militare va fi demolată, în următoarele două săptămâni

În următoarele două săptămâni, şi ultima clădire care mai este în picioare la fosta unitate militară din Slatina va fi demolată, potrivit reprezentanţilor municipalităţii.

Viceprimarul Slatinei, Claudiu Stăncioiu, a declarat că proiectele privind terenul fostei unităţi militare îşi urmează cursul birocratic.

„Două clădiri s-au demolat deja şi urmează cea de a treia. Procedura îşi urmează cursul specific şi aşteptăm să se finalizeze. Cred că în următoarele două săptămâni va fi demolată şi cea de a treia clădire”, a declarat Stăncioiu.

Potrivit unui studiu de fezabilitate, aprobat la începutul lunii aprilie de consiliul local, la fosta unitate militară va fi amenajată şi o zonă de agrement generoasă, cu multe spații destinate sportului în aer liber, dar și cu verdeață din belșug.

„În ceea ce priveşte parcul, proiectul este în procedura de licitaţie şi aşptetăm să se finalizeze termenul şi să se deschidă ofertele”, a mai declarat Stăncioiu.

Tot în luna aprilie, Primăria Slatina şi Armata Română au semnat un nou protocol pentru preluarea de către municipalitate a terenului fostei unităţi militare din Slatina.

Noul protocol vine după ce Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, retransmiterea terenului fostei unităţi militare de pe bulevardul A.I. Cuza către Primăria Slatina.

Potrivit hotărârii de guvern, „după preluare, partea de imobil transmisă (...) se va utiliza pentru realizarea obiectivului «Ansamblu multifuncţional cu următoarele funcţiuni: locuinţe, dotări aferente acestora, servicii, comerţ, zone verzi, sport şi agrement», într-un termen de 5 ani, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Slatina nr. 9/2018”.

Noua hotărâre a guvernului a fost emisă după ce primarul Slatinei Emil Moţ a reuşit să renegocieze înţelegerea cu MApN, astfel că primăria nu va mai trebui să cedeze 48 de locuinţe, urmând în schimb să reabiliteze un cămin al armatei. De asemenea, în cazul Cercului Militar, primarul a reuşit să prelungească termenul pentru reabilitarea clădirii.

Pentru ca noul contract să-şi producă efectul a trebuit ca unitatea militară să revină la minister, doar pentru ca Primăria Slatina să o primească înapoi.

Pentru prima dată, terenul fostei unităţi militare din oraş a fost preluat de municipalitate în urma unei hotărâri de guvern din 26 septembrie 2012.