Tribunalul Olt, pedepse blânde pentru cei șase inculpați din dosarul „Mafia de la FC Caracal”

Cu un weekend înainte de ieșirea la pensie, judecătorul Gheorghe Marușcă de la Tribunalul Olt a fost blând cu inculpații din dosarul „Mafia de la FC Caracal”, dând pedepse mici și cu suspendare pentru cei șase inculpați.

Astfel, fostul primar al municipiului Caracal, Gheorghe Anghel a fost condamnat la trei ani și șase luni, aceeași pedeapsă primind-o și fostul președinte al FC Caracal, Stelian Veselin. 

Victor Botezatu, trezorier al asociaţiei FC Caracal, administrator al SC Progres Club SRL şi angajat la IGO, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare.

Petre Neacşu, secretar al asociaţiei FC Caracal şi angajat al IGO, a primit patru luni cu suspendare.

Cristian Georgescu, vicepreşedinte al echipei şi fost lucrător la Garda Financiară, a fost achitat, timp ce Artemiza Pisică, fostă angajată IGO, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.

De asemenea, instanța a dispus ca Anghel și Veselin să plătească în solidar, suma de 2.965.456 lei, despăgubiri civile către Primăria Municipiului Caracal.

De asemenea, obligă pe inculpatul Veselin Stelian la plata sumei de 1.636.641 lei reprezentând despăgubiri civile către SC IGO SA Caracal, prin lichidator judiciar SC PHEONIX SPRL.

Veselin Stelian şi Pisică Artemiza trebuie sa achite, în solidar, suma de 586.734 lei reprezentând despăgubiri civile către SC IGO SA Caracal, prin lichidator judiciar SC PHEONIX SPRL. Obligă pe inculpaţii Veselin Stelian şi Botezatu Victor, în solidar, la plata sumei de 204.850 lei, reprezentând despăgubiri civile către SC IGO SA Caracal, prin lichidator judiciar SC PHEONIX SPRL.

Instanța a dispus și menținerea sechestrelor pentru cei șase inculpați.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Dosarul, trimis în judecată de procurorii DIICOT Olt, în anul 2014, vizează nereguli găsite la fostul club de fotbal din Caracal, de pe vremea când primar al municipiului era Gheorghe Anghel, prejudiciul ridicându-se la 62 de miliarde de lei vechi. 

SC IGO SA, condusă de Stelian Veselin, sponsoriza cu sume uriaşe de bani Asociaţia Fotbal Club Caracal, unde tot el era şef (preşedinte al comitetului executiv).

Astfel, doar în 2011 s-au semnat contracte de sponsorizare în valoare totală de 1,3 milioane de lei. Gheorghe Anghel era chiar preşedinte al Comitetului Director de la FC Caracal, iar din această poziţie şi-a permis să nu ţină cont de datoriile pe care IGO le avea şi a dat avizul unor asemenea sponsorizări, în condiţiile în care societatea era împânzită de creditori. Informaţiile au fost confirmate şi de un control financiar al Curţii de Conturi.

O altă gaură în bugetul local a fost generată de mai multe contracte prin care Primăria Caracal a dat în folosinţă gratuită unei firme, SC Progres Club SRL, mai multe active deţinute de municipalitate pe strada Aleea Bibian din Parcul „Constantin Poroineanu”, respectiv Hotelul Sport 48, cu restaurant şi terasă.

Şi dosarul privind devalizarea Primăriei Caracal, în care printre inculpaţi se numără fostul primar Gheorghe Anghel, se apropie de final. Instanţa a stabilit un termen foarte scurt, pentru luni, când ar putea rămâne în pronunţare. Ambele dosare sunt judecate de Gheorghe Maruşcă, magistrat care începând cu data de 1 august iese la pensie.