Trei poliţişti, delegaţi la Serviciul de Permise şi Înmatriculări

Pentru a veni în sprijinul celo care vor susţine proba practică pentru obţinerea permisului de conducere, prefectul judeţului Olt a soclicitat sprijinul IPJ Olt pentru delegarea a trei poliţişti la Serviciul Public Regim Permise.

Astfel, începând cu 1 martie, trei lucrători ai IPJ Olt au fost delegaţi la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt pentru a desfășura activitatea de examinare alături de cei trei examinatori ai serviciului. Prin delegarea acestora, numărul examinatorilor s-a dublat.

„Măsura a fost luată în vederea reducerii timpului de așteptare dintre proba teoretică și cea practică”,
se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Olt.

Astăzi nu se susţine proba practică pentru obţinerea permisului, din cauza vremii, însă de mâine activitatea va intra în ritm normal.