Trei asistente de la SJU Slatina, un medic de la Spitalul Municipal Caracal şi un poliţist de la IPJ Olt, printre cazurile confirmate în ultimele 24 de ore

Potrivit DSP Olt, în ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Olt, au fost raportate 10 cazuri noi COVID-19. Printre acestea se numără trei cadre medicale de la Spitalul Judeţean Slatina, un medic de la Spitalul Municipal Caracal, dar şi un poliţist de la IPJ Olt.

În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Olt, au fost testate pozitiv 10 persoane, printre acestea trei asistente de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, un medic de la Spitalul Municipal Caracal şi un poliţist din cadrul IPJ Olt.


Potrivit DSP Olt, de la începutul pandemiei, au fost confirmate 1.217 cazuri. Dintre acestea, 697 de persoane s-au vindecat, 213 s-au externat la cerere şi 179 au refuzat internarea. În spital se află 97 de persoane. Din păcate, în judeţul Olt, au fost înregistrate şi 38 de decese, în rândul unor persoane confirmate cu noul coronavirus.