Trafic rutier pe o singură bandă pe DN 65, la Găneasa, din cauza unor lucrări la un pod rutier

După traficul de coşmar la care au fost supuşi şoferii care, în weekend, au circulat pe DN 65, între Slatina şi Craiova, traficul rutier se va desfăşura cu dificulate şi astăzi după-amiază, pe aceeaşi rută, din cauza unor lucrări pe care SDN le desfăşoară la un pod de la ieşire din localitatea Găneasa.

Directorul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Slatina, Adrian Motorga, a declarat că traficul rutier se va desfăşura pe un singur sens, de la ora 16.00, iar în cazul în care valorile de trafic vor creşte, maşinile vor fi deviate pe o rută alternativă.

„Am terminat lucrarea cele două poduri de pe DN 65, de la Balş, am lucrat 30 de ore în continuu. Astăzi avem o nouă lucrare la Găneasa, tot pe DN 65, pe podul de la Corneş. Este restricţie pe un sens, de la ora 16.00 şi până la ora 22.00. Se circulă alternativ, dar dacă sunt coloanele foarte mari, se va circula şi pe o rută alternativă. Am stabilit, împreună cu poliţia, rută alternativă pe DJ 644. Dacă vedem că sunt coloane foarte mari dinspre Slatina, deviem circulaţia la stânga, pe DN 64  - Osica de Sus - Pârşcoveni - intersecţia de la Bobiceşti”, a afirmat Adrian Motorga.

Traficul dinspre Slatina către Craiova, pe DN 65, a fost deviat, sâmbătă pe ruta Găneasa - DN 64 - Caracal - DN 6 - Craiova, din cauza unor lucrări la două poduri situate pe raza oraşului Balş.

Reprezentanţii SDN au adăugat că lucrările vor continua în această săptămână, tot pe DN 65, în zona Optaşi Măgura şi Coloneşti.

„Săptămâna viitoare, avem în program să lucrăm pe 16, 17 şi 18 august, podul de la Coloneşti şi podul de la Optaşi, tot pe DN 65, de la kilometrul 78-79 şi până la limita cu judeţul Argeş”, a conchis Adrian Motorga.